FC Hermannstadt va juca în sferturile de finală ale Cupei României miercuri, 2 aprilie, de la ora 17.30, la Reșița, cu CSM, echipă de Liga 2.
Federația Română de Fotbal a anunțat miercuri programul sferturilor de finală ale Cupei României. Sibiul va juca la Reșița miercuri, 2 aprilie, de la ora 17.30. Sferturile se dispută într-o singură manșă eliminatorie, în caz de egalitate după 90 de minute urmând prelungiri și apoi lovituri de departajare. Dacă va elimina pe Reșița, Sibiul va juca în semifinale acasă cu învingătoarea meciului Metalul Buzău – Rapid București. Semifinalele Cupei se vor disputa pe 23 aprilie, în timp ce finala este programată pe 14 mai.
”Dacă jucăm contra Reșiței, nu înseamnă că ne va fi ușor, că este echipă de Liga 2. Favorite pe hârtie sunt echipele de Liga 1, valoric, din toate punctele de vedere, dar pe teren se poate întâmpla orice. Dacă ne vom întâlni cu Rapid în semifinale, va fi cu totul și cu totul alt meci, istoria jocului câștigat în campionat este una, joci semifinală de cupă se va schimba totul, probabil Șumi va schimba sistemul. Ar fi un trofeu pentru oraș, club, antrenori, jucători. Dacă am câștigat trofeul ca jucător, mi-l doresc și ca antrenor, cu ăstea rămâi când te lași după o carieră. Dar, mai sunt trei meciuri, m-aș bucura să ajunge în finală, apoi se zice că finalele se câștigă, nu se joacă” a declarat antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu la Fanatik.
FC Hermannstadt s-a calificat în sferturi, după ce a jucat un baraj pentru locul 2 în grupă la Iași, cu Poli, unde s-a impus în prelungiri. CSM Reșița a dat și ea baraj pentru locurile 1-2 cu Unirea Alba Iulia, câștigând cu 1-0, astfel că va fi gazdă în sferturi.
Cum arată programul sferturilor de finală ale Cupei României:
Farul Constanţa – Unirea Alba Iulia, marţi, 1 aprilie, ora 19:30
ACSM Reşiţa – FC Hermannstadt, miercuri, 2 aprilie, ora 17:00
Metalul Buzău – Rapid, miercuri, 2 aprilie, ora 19:30
CFR Cluj – Universitatea Craiova, joi, 3 aprilie, ora 20:00