Președintele clubului ACS Mediaș, Ionuț Buzean a susținut vineri o conferință de presă, în care a subliniat că echipa de Liga 3 așteaptă sprijinul companiilor Romgaz și Transgaz, pentru a putea ataca promvarea în eșaloanele superioare.
Cum se cunoaște, ACS Mediaș nu poate juca pe Stadionul ”Gaz Metan” decât dacă achită o taxă exorbitantă la Transgaz, de 8.000 euro pentru un meci, o sumă mult peste puterile financiare ale clubului. Conducătorul ACS Mediaș, Ionuț Buzean a susținut vineri o conferință e presă, în care a subliniat că așteaptă în continuare sprijinul companiilor Transgaz și Romgaz și continuă să spere în revenirea echipei pe Stadionul ”Gaz Metan”.
”Fotbalul medieșean merită mult mai mult, merită o stabilitate financiară, una a infrastruturii, ne desfășurăm activitatea pe o bază închiriată, pe terenul 8 Mai. Locul fotbalului medieșean este pe Stadionul Gaz Metan, nu înțeleg poziția companiei Transgaz, ne este interzis accesul acolo, am făcut nenumărate adrese, referate, solicitări, din păcate toate ne-au fost respinse. Nu înțeleg de unde această poziție a companiei, mai ales că timp de 75 de ani, comapniile Transgaz și Romgaz au susținut întreaga activitate fotbalistică a orașului Mediaș. Încă sperăm să atragem cât mai curând cele două companii alături de clubul nostru, chiar dacă nu ne numim Gaz Metan, dar orice asociere cu acest nume ar atrage implicit o datorie de 4 milioane de euro. Suntem aici doar foști jucători sau oficiali ai clubului Gaz Metan, suntem obișnuiți cu fotbalul de performanță, de Liga 1, ne dorim să ajungem acolo, dar până în momentul în care nu avem o stabilitate economică și a unei baze sportive, ne este foarte greu să facem acest pas. Avem o certitudine de finanțare din partea Primăriei, mai e compania Ostenweg, este la a doilea an în care finanțează activitatea noastră, mai avem alături și alte firme mici” a declarat Ionuț Buzean.
”Suntem un club stabil, dar ne dorim mai mult”
Fostul fundaș al echipei Gaz Metan a explicat detaliat și care sunt cheltuielile într-un sezon cu echipa de seniori la Liga 3, dar și grupele de la Centrul de copii și juniori, care sunt angrenate în competiții naționale.
”Avem un total de 50 de persoane care sunt angajate la clubul nostru, aici mă refer la cei 25 de jucători care sunt remunerați, 14 antrenori, plus posturile pe care care Federația ni le impune să le avem la un club profesionist de Liga 3, precum delegat, contabil, medic, kinetoterapeut, etc. Dacă facem o socoteală simplă, la un salariu mediu de 3.500 lei, adică 5000 lei incluzând contribuții la stat, înmulțit cu 50 de persoane, ori 12 luni sunt deja 600.000 euro doar salariile. Se adaugă competițiile, transport, de la categoriile de vârstă U 11 până la U 19, toate grupele sunt angrenate în competiții naționale. Se adaugă alimentație, o masă caldă după meciuri în deplasare, echipament, utilități, chirie pentru terenul 8 Mai, baremuri de arbitraj, o altă cheltuială mare. La echipa de seniori, la un joc desfășurat pe teren propriu, doar baremurile de arbitraj sunt în jurul sumei de 5000 de lei, se mai adaugă salvare, pază, pus alte cheltuieli de ordin organizatoric, competiție, vize, acestea le avem în fiecare sezon de Liga 3. Dacă ne propunem mai mult, trebuie să creștem nivelul de sponsorizări, pe care noi le așteptăm. Acest proiect a fost clădit pentru orașul Mediaș, în primul rând pentru copii, în momentul în care nimeni nu a venit cu soluții, noi am venit cu o alternativă. Încet, încet, am stabilizat lucrurile, suntem un club stabil, dar ne dorim mai mult de atât, sperăm la un play-off care să ne bucure cât mai mult” a explicat Ionuț Buzean.
ACS Mediaș ocupă locul 4 în Seria 7 a Ligii 3 și va juca în play-off-ul de promovare, acolo unde are șanse minime să prindă locurile de baraj, la care Unirea Alba Iulia și Gloria Bistrița sunt clar favorite.