În ultima perioadă, în județul Sibiu s-a înregistrat o creștere a cazurilor de dispariții în rândul minorilor. Psihologul Mihai Copăceanu atrage atenția asupra cauzelor care îi determină pe copii și adolescenți să plece voluntar de acasă și propune soluții pentru prevenirea acestor situații.
Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții. A aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, la Universitatea Oxford şi Universitatea din Londra. Acesta a absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College, din Londra.
Mihai Copăceanu subliniază că, deși termenul oficial folosit este „plecare voluntară”, acest lucru nu înseamnă că minorii aleg să plece fără un motiv serios:
„Există mai multe situații în care minorii pleacă voluntar de la domiciliu, sunt mai multe influențe și mai multe cauze. Cert este că în județul Sibiu constatăm o creștere a acestor cazuri. Deși termenul folosit este plecare voluntară, adică în majoritatea cazurilor nefiind vorba de răpiri, în accepțiunea mea ca psiholog, o persoană nu părăsește un loc dacă acesta nu i-a devenit ostil, din mai multe puncte de vedere.”
Psihologul identifică mai multe categorii principale de plecări voluntare în rândul minorilor:
Plecări impulsive, cauzate de conflicte
Unele plecări sunt impulsive și survin după o ceartă intensă în familie.
„O primă categorie ar fi plecările de acasă subite, neplanificate, impulsive, în urma unui conflict între minor și familie, care a dus la o situație deosebit de tensionată pe care minorul nu o mai poate gestiona singur, nici tolera, ceva insuportabil și singura soluție de a ieși din situație, este, în acel moment, pentru el, fuga de acasă.” explică psihologul.
În aceste cazuri, cuvintele adulților au un impact puternic asupra deciziei minorului.
„Atrag atenția că unele afirmații ale adulților sunt percepute mult mai dureros de către minori. Spre exemplu, ‘aici e casa mea, faci ce zic eu’ sau ‘dacă nu-ți convine, poți să pleci’. Minorul poate prelua ca un îndemn și ca un factor care declanșează ideea de a pleca și deci să și plece. Pe scurt, o mare atenție la cuvintele pe care le folosim, chiar și atunci când suntem într-o criză.” adaugă Mihai Copăceanu.
Există și situații în care conflictele sunt repetate, iar fuga devine o formă de evadare:
„Alteori poate fi vorba de situații tensionate, de conflicte repetate, iar punctul culminant îl reprezintă această aparentă soluție – evadarea.”
Plecările din centrele de plasament
Aceasta este o altă categorie importantă, cu multiple cauze. „A doua categorie o reprezintă plecările voluntare din centrele de plasament, cauzele sunt multiple, în unele situații devenind un comportament repetitiv al aceluiași minor. Alteori, delincvența juvenilă apare ca fenomen.” mărturiseşte psihologul.
Fuga din cauza relațiilor toxice și a metodei „lover boy”
Multe adolescente sunt influențate să plece de acasă în contextul unor relații sentimentale periculoase.
„A treia categorie sunt plecările voluntare ale minorelor care sunt influențate în decizia părăsirii domiciliului de propunerea unei soluții salvatoare, de promisiuni și noi facilități, în contextul unei relații erotice. Aici vreau să subliniez riscul des întâlnit al comportamentului de tip manipulator sau, și mai grav, de situațiile de trafic de persoane și de metoda ‘lover boy’, falsa iubire.” explică Mihai.
Pericolele mediului online – grooming
Un fenomen tot mai întâlnit este grooming-ul online, care expune copiii la riscuri majore.
„Creșterea cazurilor de ‘grooming online’ a dus la un număr mai mare de minori care fug pentru a întâlni persoane necunoscute. Grooming-ul online este un proces prin care o persoană adultă manipulează și câștigă treptat încrederea unui minor pe internet, cu scopul de a-l exploata, fie emoțional, fie sexual. Acest proces poate dura de la câteva zile până la luni și are loc pe platforme precum rețelele sociale, jocuri online, forumuri și aplicații de chat.” spune psihologul.
Fuga cauzată de sărăcie și abuz
Minorii care provin din medii defavorizate sunt mai vulnerabili la fuga de acasă.
Conform specialistului, „a patra categorie, conform raportului UNICEF, 1 din 5 copii care fug de acasă provin din medii extrem de sărace. Fuga de acasă devine iarăși o soluție spre un loc mai bun și de evitare a abuzului și neglijenței.”
Cine este mai expus riscului?
Factorii de risc sunt numeroși, dar conflictele familiale joacă un rol esențial.
„Cercetările arată că minorii care trăiesc în medii conflictuale sunt mai predispuși să fugă de acasă. Un alt studiu subliniază că expunerea la conflicte familiale crește semnificativ riscul de fugă la adolescenți. Totodată, lipsa suportului emoțional și violența fizică sau verbală îi determină să caute siguranță în altă parte.”
Adolescenții percep fuga ca pe o soluție temporară, însă problemele lor nu dispar.
„Subliniez că pentru adolescenți fuga este percepută ca pe o soluție temporară la problemele lor. Din punct de vedere al atașamentului, lipsa unei relații sigure cu părinții poate duce la comportamente de evitare și fugă. Alte studii au identificat simptome depresive la peste 60% dintre acești adolescenți, adică o suferință.”
Reacția părinților atunci când copilul este găsit și adus acasă este esențială:
„Iar atunci când sunt identificați de poliție și sunt aduși acasă, reacția părintelui adult devine tot una autoritară, lipsită de empatie și compasiune.” adaugă Mihai Copăceanu.
Ce soluții există?
Psihologul propune mai multe măsuri pentru prevenirea acestor situații:
„Soluțiile pot implica gestionarea acestor situații conflictuale și tensionate între părinte și copil astfel încât să nu se escaladeze până la un nivel deosebit de grav. Și mai mult decât atât, există o responsabilitate a comunității, care nu o văd funcțională în România. Spre exemplu, dacă o familie prezintă sărăcie și există acest risc, nu vedem modele în care celelalte familii învecinate, preotul satului sau primarul să adopte măsuri de ajutor, să sprijine familia tocmai pentru a evita situațiile grave.”