Accidentul mortal dintre Avrig și Brașov. Cele două victime erau într-o mașină cu numere de Sibiu (foto)
foto fagarasultau.ro

Un accident rutier grav a avut loc luni pe DN1, între localitățile Olteț și Sâmbăta de Jos, soldat cu decesul a două persoane și rănirea altor două.

În accident a fost implicată și o mașină înmatriculată în Sibiu, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov. O femeie de 59 de ani a decedat pe loc, iar un bărbat de 50 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat la fața locului.

Accidentul mortal dintre Avrig și Brașov. Cele două victime erau într-o mașină cu numere de Sibiu (foto)

CITEȘTE ȘI: Accident grav între Avrig și Făgăraș. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Alte două victime, care au rămas încarcerate și inconștiente, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Acestea au fost evaluate, fiind conștiente, și au fost transportate la Spitalul Județean Brașov pentru investigații suplimentare.

Pentru intervenție au fost mobilizate două echipaje de descarcerare, un echipaj de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, un elicopter SMURD a fost alertat pentru a sprijini intervenția și transportul medical de urgență.

Echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic se află la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili cauzele producerii accidentului. Circulația pe DN1 este complet blocată și va fi reluată după finalizarea investigațiilor și eliberarea carosabilului.

Accidentul mortal dintre Avrig și Brașov. Cele două victime erau într-o mașină cu numere de Sibiu (foto)
foto fagarasultau.ro

Ultima oră