Un pacient care a fost internat la Secția Anestezie și Terapie Intensivă 1 (ATI 1) a transmis un mesaj profund emoționant către cadrele medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acesta le-a mulțumit pentru profesionalismul și devotamentul de care au dat dovadă, subliniind că datorită implicării echipei medicale, se simte ca și cum ar fi renăscut.
„Mă încлin în fața muncii dumneavoastră, a întregului corp medical de la ATI 1 (medici, medici rezidenți, asistenți, infirmieri) și vă spun că recunoștința mea nu are margini! Datorită implicării dumneavoastră, am șansa unei noi vieți”, a scris pacientul.
Acesta a descris echipa ATI 1 drept o adevărată binecuvântare pentru pacienții care le trec pragul, subliniind că munca lor contribuie esențial la alinarea suferinței. „Sunteți o echipă admirabilă și vă doresc să aveți mereu parte de recunoașterea și respectul pe care le meritați din plin”, a mai transmis pacientul.
Mesajul a fost publicat pe pagina oficială a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, fiind un gest de apreciere care reflectă eforturile continue ale personalului medical de a oferi servicii de excelență și de a salva vieți.
Reprezentanții spitalului au transmis că astfel de mesaje sunt cea mai mare răsplata pentru munca lor, fiind o dovadă clară că eforturile depuse au un impact pozitiv în viața pacienților.