aglomerație luni la ghișeele primăriei sibiu. oamenii au vrut să prindă reducerea la impozite (foto video)

Sibienii au luat cu asalt ghișeele unde se plătesc impozitele, luni, 31 martie, fiind termenul limită pentru achitarea taxelor. Mulți dintre aceștia au amânat plata acestora tocmai din lipsa banilor.

Termenul de achitare a taxelor și impozitelor locale pentru trimestrul I este de 31 martie, ceea ce a însemnat cozi la ghișeele de la Primăria Sibiu și la Direcția Fiscală Locală a Municipiului Sibiu de pe strada Turismului. Mulți dintre sibienii care s-au lăsat pe ultima sută de metri pentru a achita impozitele fie au amânat momentul plății, iar astăzi au realizat că este ultima zi, fie nu au avut bani.

„Nu am ales ultima zi, voiam să plătesc mai repede, dar pur și simplu așa s-a întâmplat. Mi-am dat seama că e ultima zi și am zis să îl achit repede. Acum am venit. Să vedem când o să intru, dar oricum, dacă sunt 20 de persoane în fața mea, cred că e un pic de așteptat”, a spus Nicu.

video
play-rounded-fill
Margareta, o altă sibiancă a ales să plătească impozitul în ultima zi din luna martie din cauza problemelor cu banii. „Din păcate, până în momentul de față am avut alte cheltuieli, nu am dispus de banii necesari și am rămas pe ultima zi”, a spus aceasta.

Un alt sibian, care își aștepta rândul să achite impozitul, spune că după mai bine de 60 de ani nu știe pentru ce plătește. „Una la mână, niciodată nu ni se explică pentru ce plătim. Am ajuns la 65 de ani și eu nici acum nu știu pentru ce plătesc atâtea impozite și taxe. A doua la mână, nimeni nu explică unde se duc banii aceștia. Vii ca boul, dai taxe, plătești, dar nimeni nu zice nimic. Taxele astea nu se revăd în viața de zi cu zi a cetățeanului român. Probabil se duc la pensiile speciale pentru că în viața și în traiul de zi cu zi nu se vede”, a spus Gil.

aglomerație luni la ghișeele primăriei sibiu. oamenii au vrut să prindă reducerea la impozite (foto video)

Impozite mai mari de la anul

Primăria municipiului Sibiu intenționează să mărească taxele și impozitele pentru anul viitor. Proiectul de hotărâre  prevede ca taxele și impozitele să se mărească anul viitor cu rata inflației care este 5,6%. Sibienii se arată nemulțumiți de această creștere a taxelor.

„Eu am o părere proastă din cauza asta, pentru că salariile sunt foarte mici, pensiile sunt foarte mici. Eu sunt pensionar, am lucrat 45 de ani și am o pensie mică, din care nu se prea poate trăi. În alte țări pensionarii merg în concedii, în croaziere, își permit tot felul, dar noi aici nu ne permitem. Câteodată nici medicamentele nu le permitem și cred că din cauza asta am și alergat în ultima oră ca să achit impozitul”, a spus Nicu.

aglomerație luni la ghișeele primăriei sibiu. oamenii au vrut să prindă reducerea la impozite (foto video)

O altă sibiancă spune că va resimți majorarea taxelor. „Mai mult ca sigur o să resimțim, pe lângă alte prețuri care o să crească”, a spus Margareta.

Un alt sibian care aștepta să plătească impozitul se arată revoltat de această intenție de creștere a taxelor. „Toată ziua se măresc, dar pentru ce? De 30 de ani ne culcăm cu un preț și ne trezim cu altul”, a mai spus acesta.

Reamintim că, tot până în 31 martie, Primăria Sibiu acordă o reducere de 10% din totalul sumei de plată în cazul persoanelor fizice care achită integral, pe tot anul, aceste obligații fiscale pentru locuințele, terenurile și mașinile pe care le au în proprietate. În situația în care nu se achită impozitul aferent acestui trimestru, se va aplica o penalizare de 1% / lună din suma scadentă, începând cu data de 1 aprilie.

Ultima oră