Un avion care transporta peste 200 de persoane din Bali, Indonezia, în Melbourne, Australia, a fost nevoit să se întoarcă după ce un pasager a încercat să forțeze deschiderea unei uși în timp ce aeronava zbura deasupra Oceanului Indian. Incidentul a avut loc luni seara, iar compania low-cost Jetstar a anunțat că aeronava s-a întors la aeroportul din Denpasar, Bali, după aproximativ o oră de zbor.
„Un pasager turbulent a încercat să deschidă una dintre ușile avionului și a fost abuziv cu echipajul nostru”, a declarat compania aeriană într-un comunicat. Pasagerul a fost scos din aeronavă de autoritățile locale din Bali.
Potrivit unei înregistrări video distribuite pe rețelele de socializare, o femeie aflată în spatele aeronavei a reușit să ridice mânerul ușii înainte ca semnalul de avertizare să alerteze echipajul, relatează Mediafax.
Datele de pe site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 au arătat că avionul s-a întors deasupra Oceanului Indian, iar Jetstar nu a precizat numărul exact de pasageri și membri ai echipajului aflați la bord.
Compania aeriană a subliniat că „siguranța și bunăstarea clienților și a echipajului nostru este prioritatea noastră principală” și a condamnat comportamentul pasagerului, afirmând că „nu va fi tolerat niciodată pe zborurile noastre”.