Echipa de baschet CS Comunitar Sibiu s-a calificat la turneul final al Campionatului Național în Fotoliu Rulant.
Sala Transilvania a găzduit în weekendul trecut etapa a III-a a Campionatului Național de Baschet în Fotoliu Rulant, unde echipele participante au demonstrat că pasiunea pentru acest sport transformă fiecare meci într-un adevărat spectacol.
Tribunele au vibrat, iar galeria Sibiului a fost una incredibilă! Acesta este adevăratul spirit al baschetului în fotoliu rulant: determinare, respect și susținere necondiționată!
CS Comunitar Sibiu a obținut trei victorii, care au propulsat-o la turneul final al Campionatului Național, programat în perioada 10-11 mai, la Brașov. În semifinalele, CS Comunitar Sibiu va juca cu CS Temerarii Arad. Cealaltă semifinală va fi: CSU Brașov – CS Salvia 2000 Cluj
Rezultatele complete ale etapei a III-a de la Sibiu:
Vineri, 28 martie:
- SOR Satu Mare – AJ Ilfov Motivation 8 – 27
- CS Comunitar Sibiu – CS Temerarii Arad 36 – 42
Sâmbătă, 29 martie:
- Academia Phoenix Galați – CS Temerarii Arad 6 – 54
- CS Salvia 2000 Cluj – SOR Satu Mare 32 – 9
- AJ Ilfov Motivation – CS Temerarii Arad 24 – 44
- CSU Brașov – SOR Satu Mare 45 – 10
- CS Salvia 2000 Cluj – Academia Phoenix Galați 38 – 24
- CS Comunitar Sibiu – SOR Satu Mare 68 – 12
Duminică, 30 martie:
- SOR Satu Mare – Academia Phoenix Galați 8 – 30
- AJ Ilfov Motivation – CS Salvia 2000 Cluj Napoca 22 – 34
- SOR Satu Mare – CS Temerarii 6 – 40
- CS Salvia 2000 Cluj – CS Comunitar Sibiu 14 – 40