scumpiri la taxele de drum și vinietele din bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând cu data de 1 aprilie 2025, cuantumului taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă și pasageri se modifică.

„ De asemenea, începând cu data de 1 mai 2025, cuantumul vinietelor electronice pentru autovehicule cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5t va fi majorat cu 10%, după cum urmează: vinieta cu valabilitate de 1 săptămână – 15 leva (8 euro); vinieta cu valabilitate de 1 lună – 30 leva (15 euro); vinieta cu valabilitate de 3 luni – 54 leva (28 euro); vinieta cu valabilitate de 1 an – 97 leva (50 euro) și vinieta de sfârșit de săptămână cu valabilitate de vineri, ora 12:00 până duminică, ora 23:59 – 10 leva (5 euro)”, se arată în comunicatul MAE.

Cuantumul taxei maxime aplicabile pentru autovehiculele ale căror trasee nu pot fi stabilite prin intermediul sistemului BGTOLL va fi majorat în două etape, cu 10% începând cu data de 1 aprilie 2025, respectiv cu 10% începând cu data de 1 septembrie 2025, transmite sursa citată.

Ultima oră