Sportivii Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” din Turnu Roșu s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (O.N.S.S.) la oină, demonstrând spirit de echipă, dăruire și determinare.
Sâmbătă, 5 aprilie, în Turnu Roșu s-a desfășurat etapa zonală a competiției, organizată anul acesta de județul Sibiu. Pe terenul școlii din localitate s-au întâlnit echipele din zona 6, respectiv din județele Harghita, Cluj, Mureș, Covasna și Brașov, într-o confruntare sportivă intensă, cu miză mare: calificarea la etapa națională.

Elevii din Turnu Roșu, antrenați și coordonați de profesorul Laurențiu Șiclovan, au reușit să se impună în fața adversarilor, obținând victorii succesive care le-au asigurat biletele pentru competiția finală. Etapa națională a Olimpiadei de Oină se va desfășura între 23 și 25 mai 2025, în județul Sălaj.
Evenimentul sportiv a fost onorat de prezența inspectorului școlar pentru disciplina educație fizică și sport, profesorul Mircea Galață, împreună cu alți profesori de specialitate, subliniind importanța promovării sporturilor tradiționale în rândul tinerei generații.

Oina, sport național cu rădăcini adânci în cultura românească, are o istorie remarcabilă. În 1894, ministrul Spiru Haret a inițiat un demers esențial pentru standardizarea acestui joc, prin elaborarea primului regulament național. La doar câțiva ani distanță, oina devenea sport obligatoriu în școli, fiind apreciată pentru capacitatea de a dezvolta abilități fizice și spirit de echipă în rândul elevilor.

Succesul echipei din Turnu Roșu reprezintă nu doar o performanță sportivă, ci și o dovadă a valorii educației prin sport și a muncii dedicate a cadrelor didactice. Le urăm mult succes la etapa națională și sperăm să se întoarcă acasă cu trofeul Olimpiadei Naționale!