Centrul de Plasament „Gulliver” din Sibiu se va închide definitiv la finalul lunii aprilie. Clădirea va fi eliberată, fiind căutate soluții pentru valorificarea acesteia. Președinta CJ Sibiu a precizat că ia în calcul inclusiv să o vândă.
CJ Sibiu va închide, la finalul lunii aprilie, centrul de plasament „Gulliver”. Pentru copiii și tinerii de aici au fost gândite soluții eficiente, astfel încât să se poată dezvolta armonios. Astfel, au fost construite căsuțe de tip familial, unde aceștia pot avea parte de măsuri de inserție socio-profesională.
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a precizat că respectiva clădire nu va mai găzdui servicii sociale, ci va fi închiriată, concesionată sau vândută.
„Cu toate imobilele ce se vor elibera, Consiliul Județean urmărește fie valorificarea, fie darea spre folosință. Avem discuții cu privire la acest centru și vă invit pe toți să căutați entități fizice sau juridice, care să își dorească fie să cumpere, fie să concesioneze, fie să închirieze. Nu avem altă destinație pentru social pentru acele imobile, pentru că de la bun început au fost improprii privind așezarea. Nu vor mai fi folosite pentru servicii sociale”, a spus Daniela Cîmpean în ședința extraordinară a CJ Sibiu din 10 aprilie.