CSU Sibiu a câștigat vineri în Sala Transilvania, 100-91 (51-41) cu CSM Constanța și a urcat pe locul 10 în sezonul regular.
CSU a dominat clar primul sfert și după 10 minute conducea cu 28-17. Al doilea sfert a fost echilibrat, Constanța și l-a adjudecat la limită, cu 24-23. Gazdele au avut la un moment dat 16 puncte avans, cel mai mare ecart din acest joc. La pauza mare, tabela indica 51-41.

CSM Constanța a relansat jocul în sfertul al treilea, adjudecat cu 26-21. Cu un Sean Lovell East în mare formă, oaspeții au reușit să egaleze, 67-67 în startul ultimului sfert.

Finalul joc a aparținut universitarilor, care s-au impus cu 100-91. Cel mai bun jucător al meciului a fost Sean Lovell East, autor a 40 de puncte! De la sibieni, Adamovc și Colak au reușit fiecare câte 26 de puncte. De remarcat și evoluția juniorului Drăgan, autor a 12 puncte.
Echipa aflată sub tutela Universității Lucian Blaga Sibiu a urcat pe locul 10 în sezonul regular al Ligii Naționale, cu un bilanț de 11-16. Sibienii au cinci victorii în ultimele șase etape și traversează o formă sportivă foarte bună. În următoarea etapă din campionat, CSU Sibiu va juca în deplasare în Capitală cu Rapid București,
CSU SIBIU: Adamovic 26, Colak 26, Pratt 13, Rand 13, Drăgan 12, Pipkins 10, Zetos. Antrenor: T. Rinkevicius