măldărășanu, tranșant la finalul jocului cu petrolul. ”nu semnez!”

După remiza lui FC Hermannstadt cu Petrolul, scor 1-1, antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu a subliniat încă o dată că nu este momentul să semneze prelungirea contractului. 

Măldărășanu susține că l-a anunțat încă din iarnă pe președintele clubului că nu va continua la Sibiu.  ”Mai sunt atâția antrenori la final de contract și se vorbește doar de prelungirea lui Măldărășanu. Am avut ce am avut de spus în conferinţă de presă, am punctat bine lucrurile, sunt de 4 ani la Sibiu și cunosc bine ce e aici, fiecare om în parte. Ce am spus, am spus foarte realist şi corect, este exact gândirea mea. Vom vedea ce se va întâmplă, nu pot să vă spun. Se poate să pot să semnez prelungirea şi să plec după două etape, nu ştii ce se întâmplă, am mai vrut să semenz înainte de meciul din sezonul regular cu Petrolul și ne-am dus în cap. I-am zis din iarnă lui Daniel Niculae că nu vreau să semnez, ştie el de ce. A zis că o să fie bine, am zis pentru el da, aștept să vedem ce se întâmplă. Nu e momentul acum să semnez prelungirea, asta mi se pare normal, trebuie să mă gândesc şi la mine”  a mărturisit la flash-intreviu Măldărăşanu după meciul de la Sibiu cu Petrolul, scor 1-1.

”Meritam mai mult”

Tehnicianul lui FC Hermannstadt spune că echipa sa putea câștiga, dacă reușea să egaleze mai repede. ”Am egalat şi este un punct care ne menţinem pe prima poziţie. Ştiam că o să fie greu, de asta le-am cerut băieţilor să aibă răbdare. A apărut acea greşeală din nimic, de fiecare dată suntem taxaţi când greşim. Mă bucur că au crezut şi au pus presiune! A venit execuţia lui Ianis şi este un punct care ne tine pe primul loc. Nu a fost un meci prea frumos. Au avut şi ei momente când au controlat, din păcate noi am greşit şi ei au marcat. Dar se vedea că golul plutea în aer doar că trecea timpul… Când şti că la final meriţi mai mult este dezamăgire. Acum datorită golului marcat târziu putem spune că e un rezultat echitabil. Dar când ştiu ce presiune am pus, cred că meritam mai mult… În continuare este un campionat nebun, trebuie să stăm mereu în gardă. Poate ne-am crezut câştigători play-out-ului după victoria de la Sepsi, dar nu e aşa” a mai spus tehnicianul sibienilor.

Ultima oră