sibienii, îndemnați să nu amâne spovedania până în săptămâna mare. preot: „este un mijloc de vindecare a sufletului”
Sursa: doxologia.ro

Pe măsură ce ne apropiem de marea sărbătoare a Învierii Domnului, tot mai mulți credincioși își îndreaptă gândurile spre iertare, curățire sufletească și spovedanie. În perioada Postului Mare, în care fiecare își cercetează conștiința, Taina Spovedaniei devine un moment de răscruce spirituală. Nu este vorba doar despre o tradiție religioasă, ci despre un gest profund de sinceritate și eliberare, prin care sufletul primește iertarea și alinarea de care are nevoie. Preoții din Sibiu le recomandă enoriașilor să nu lase spovedania pe ultima sută de metri, ci să se apropie de această Taină cu timp, liniște și deschidere sufletească.

Preotul Andrei Iancu de la Parohia Cetate II din Catedrala Mitropolitană Sibiu vorbește, într‐un interviu pentru Ora de Sibiu, despre importanța Tainei Spovedaniei, punctând că aceasta trebuie să fie realizată în mod regulat, nu doar în cele patru posturi de peste an ori doar o dată, în Postul Sfintelor Paști. „Nimeni nu ne face vrednici decât Domnul Hristos, și de aceea, este esențial să avem o relație continuă cu duhovnicul, alegându-l pe acela care să ne cunoască și să ne ajute să creștem duhovnicește. Alegerea unui duhovnic este o decizie importantă, iar rămânerea în legătură cu același preot pentru a crește în unirea noastră cu Dumnezeu este deosebit de necesară”, spune preotul Andrei Iancu. 

Nu amânați spovedania până în Săptămâna Mare 

În perioada Paștelui, programul liturgic este foarte încărcat, astfel că sibienii care vor să se spovedească sunt sfătuiți să nu amâne acest act. Programul slujbelor este afișat la avizierul fiecărei biserici din Sibiu. 

„Pentru cei care doresc să se spovedească în perioada Postului Mare, este esențial să nu amâne acest act până în Săptămâna Mare, când programul liturgic este foarte încărcat, iar timpul pentru Spovedanie este limitat. În această perioadă, toate bisericile din Sibiu au program liturgic miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica, dimineața și seara. Unele biserici, cum ar fi Catedrala Mitropolitană, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de pe Str. Ștefan cel Mare, Biserica de pe Str. Mihai Viteazul și altele, au program zilnic. Programul slujbelor este afișat la avizierul fiecărei biserici, împreună cu numărul de telefon al preotului paroh. Creștinii sunt încurajați să ia legătura din timp cu preotul duhovnic și să nu lase spovedania pe ultima sută de metri”, explică preotul Andrei Iancu.

Gânduri pentru cei care nu s-au spovedit niciodată: „Nu trebuie să ne fie rușine”

Celor care nu s-au spovedit niciodată nu trebuie să le fie rușine să facă acest pas, pentru că spovedania nu este un loc al mustrării, ci al iertării și vindecării sufletești. Dumnezeu nu judecă, ci așteaptă cu dragoste întoarcerea fiecăruia dintre noi. 

„Pentru cei care nu s-au spovedit niciodată, îndemnul Bisericii este clar: nu amânați! Unul dintre cele mai perfide șiretlicuri ale diavolului este gândul „mai am timp”. Însă Mântuitorul Hristos ne atenționează: „Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului” (Matei 25, 13). Spovedania este un act de curaj, un loc de iertare și nu de judecată. Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci întoarcerea acestuia, iar Spovedania este un mijloc prin care omul poate să se întoarcă la Dumnezeu și să primească iertare. Nu trebuie să ne fie rușine să mărturisim păcatele, așa cum nu ne-a fost rușine să le săvârșim. Spovedania este locul în care ne întâlnim cu un Dumnezeu iubitor, care vrea să ne vindece și să ne aducă în Împărăția Sa”, explică preotul Andrei Iancu.

Cum ne pregătim: „Să ne rugăm înainte de spovedanie”

Pregătirea pentru spovedanie începe cu o cercetare sinceră a propriei conștiințe. Este un timp de liniște în care ne privim înăuntru, ne recunoaștem greșelile și ne întrebăm cu onestitate unde am rănit, unde am căzut și unde am uitat de Dumnezeu. Apoi, înainte de a ajunge la spovedanie cu inima smerită și cu dorința sinceră de a ne îndrepta, este important să ne rugăm. 

„Pregătirea pentru spovedanie este esențială și nu trebuie făcută în grabă. Creștinul trebuie să se cerceteze cu sinceritate și să vină cu dorința de a mărturisi păcatele săvârșite cu gândul, cuvântul și fapta. Este important să înceapă cu cele care-i apasă conștiința și să se roage înainte de a merge la spovedanie, cerându-i lui Dumnezeu ajutorul pentru a fi sincer și deschis în fața Lui. După spovedanie, dacă a primit dezlegare de la duhovnic, se va pregăti pentru Împărtășanie citind rugăciunile dinainte de Sfânta Împărtășanie. Cel mai important aspect este dorința de a trăi o viață în unitate cu viața Bisericii – prin participarea regulată la slujbe, respectarea canonului primit de la duhovnic și lupta pentru o viață curată”, spune preotul Andrei Iancu. 

Spovedania este întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu, un spațiu de iertare și vindecare în care suntem primiți cu blândețe. Nu e un simplu ritual, ci o călătorie lăuntrică spre schimbare – o metanoia autentică, prin care ne recunoaștem greșelile, ne deschidem sufletul și alegem să ne schimbăm viața. Este momentul în care Dumnezeu nu ne judecă, ci ne ridică și ne redă demnitatea pierdută. „Taina Spovedaniei este un mijloc de vindecare a sufletului. Această vindecare se realizează doar în măsura în care omul se unește cu voința lui Dumnezeu și luptă pentru a face binele. Spovedania ajută la o raportare corectă față de lume, de aproapele și față de sine. Este o oglindă duhovnicească în care ne vedem realitatea vieții noastre, relațiile cu familia, cu prietenii, dar mai ales cu Dumnezeu. Spovedania nu este doar un act de iertare, ci un act de schimbare a vieții noastre, un act de pocăință autentică care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și să trăim conform voinței Sale”, adaugă preotul Andrei Iancu din Sibiu. 

Ultima oră