Guvernul României a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede alocarea sumei de 1,5 milioane lei pentru continuarea programului de ajutor de minimis destinat crescătorilor de porci din rasele autohtone Bazna și Mangalița.
Scopul principal al acestei măsuri este extinderea acestor rase valoroase, contribuind astfel la conservarea și dezvoltarea lor în cadrul sectorului zootehnic românesc.
„Prin acest program, dorim să sprijinim fermierii români să crească efectivele de reproducție și să asigure o producție sustenabilă de carne de porc, în beneficiul consumatorilor și al sectorului zootehnic din România”, a declarat Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ajutorul financiar va fi acordat sub forma unui sprijin de 2.300 lei pe scroafă, pe an, iar valoarea totală a ajutoarelor nu va depăși 50.000 euro per întreprindere, pe durata a trei ani, scrie Digi24.ro.
Beneficiarii acestei scheme sunt crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și Mangalița, fie că sunt persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II), întreprinderi familiale (IF) sau persoane juridice. Printre condițiile de eligibilitate se numără înregistrarea exploatațiilor la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, deținerea scroafelor de reproducție înregistrate în registrul genealogic și livrarea unui număr minim de 4 produși anual pe scroafă, printre altele.
Cererile de înscriere în program pot fi depuse până la data de 31 iulie 2025, iar documentele necesare includ certificat de înregistrare al exploatației, adeverință de înregistrare sanitar-veterinară și dovezi privind livrarea produselor către piață.
Ministerul Agriculturii subliniază importanța acestui program pentru dezvoltarea unei agriculturi competitive, bazate pe tradiție, calitate și sustenabilitate. De asemenea, se așteaptă ca acest sprijin să ajute la consolidarea economiei rurale și la susținerea diversității raselor autohtone.