ce nu ai voie să faci în joia mare. obiceiuri și simboluri din săptămâna patimilor
foto: Ziarul Lumina

Joia Mare, cunoscută și sub denumirea de Joia Neagră, este una dintre cele mai încărcate spiritual zile din Săptămâna Patimilor, precedând cu patru zile marea sărbătoare a Învierii Domnului. Această zi are o profundă încărcătură religioasă, fiind închinată patru evenimente esențiale din viața Mântuitorului Iisus Hristos: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și trădarea lui Iuda.

În biserici se oficiază Denia celor 12 Evanghelii, una dintre cele mai importante slujbe din Postul Paștelui, în care sunt rememorate momentele dramatice ale Patimilor lui Hristos.

Obiceiuri și tradiții

Joia Mare este ultima zi în care credincioșii mai pomenesc morții. Femeile merg la biserică și împart pachete cu mâncare de post – colaci, vin, miere și fructe – în memoria celor trecuți în neființă. Tradiția spune că mormintele se deschid în această zi, iar sufletele celor adormiți se întorc acasă, motiv pentru care se aprind focuri în curți sau cimitire, pentru a-i călăuzi, scrie Digi24.

Tot în această zi se vopsesc ouăle de Paște, în special în culoarea roșie, simbol al sângelui Mântuitorului. Cojile ouălor se îngroapă apoi în pământ, în credința că vor proteja animalele gospodăriei de boli.

Este și ziua în care încep pregătirile pentru masa de Paște – se frământă cozonacii și se pregătește pasca, iar credincioșii se spovedesc și se împărtășesc, pregătindu-se sufletește pentru sărbătoarea Învierii.

Ce este interzis în Joia Mare

Potrivit tradiției, în Joia Mare nu se spală haine și nu se coase, fiind considerate activități necurate în această zi sfântă. De asemenea, nu se doarme la prânz, pentru că se spune că cel care o face va fi leneș tot anul. Un alt obicei interzis este sărutul – considerat un simbol al trădării, amintind de „Sărutul lui Iuda” în grădina Ghetsimani.

Pe lângă toate acestea, credincioșii sunt îndemnați să postească și să reflecteze asupra echilibrului dintre trup și suflet. Părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin din București, subliniază că „este o perioadă de liniște în care trebuie să primeze iubirea față de noi și aproapele nostru”.

Ultima oră