Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o informare meteorologică valabilă pentru aproape toată țara și o atenționare averse și descărcări electrice pentru mai multe regiuni.
Conform informării meteorologice valabile de vineri, ora 10:00, până sâmbătă, ora 6:00, vor fi perioade cu averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, vestul Munteniei și zonele montane, potrivit Mediafax.
Meteorologii au emis o atenționare cod galben pentru cea mai mare parte a Moldovei, valabilă vineri, între orele 10:00 și 23:00. În această regiune sunt așteptate intensificări ale vântului cu viteze de 50-60 km/h.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar pe alocuri vor depăși 30 l/mp. Specialiștii avertizează că izolat vor apărea și căderi de grindină și vijelii.