Un accident rutier a avut loc de Paști în Sibiu. Trei vehicule au fost implicate în eveniment.
Accidentul a avut loc pe strada Bahluiului în municipiul Sibiu. „Este vorba despre o coliziune în lanț în care sunt implicate 3 autoturisme, produsă după ce un bărbat de 48 de ani, din Cisnădie, nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul condus înaintea sa de către o femeie în vârstă de 26 de ani, din județul Galați, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism al cărui șofer, un bărbat de 33 de ani, din județul Arad, era oprit înaintea unei treceri pentru pietoni pentru a acorda prioritate celor care traversau”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma impactului, șoferița de 26 de ani, cu un traumatism la coloana cervicală, și o pasageră din ultimul autoturism, o femeie de 33 de ani însărcinată, din județul Arad, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Acestea au fost duse la UPU Sibiu cu Smurdul și cu o ambulanță.
Nu au fost mari probleme de trafic.