meniu festiv pentru pacienții internați la spitalul tbc (foto)

Pacienții internați în Spitalul TBC din Sibiu au primit pâine și vin sfințite de Paști. Nu le-au lipsit nici bucatele gătite cu mult drag de bucătăresele spitalului.

meniu festiv pentru pacienții internați la spitalul tbc (foto)

Bolnavii au avut parte duminică, de Paști, de surprize încă de la prima oră a dimineții, când cadrele medicale au împărțit în saloane pâinica și vinul sfințite la biserica din incinta spitalului.

meniu festiv pentru pacienții internați la spitalul tbc (foto)

„De asemenea, felicitările cu mesaje calde, pascale, confecționate de elevii Centrelor Școlare de Educație Incluzivă, din Mediaș, Sibiu și Turnu Roșu, au adus zâmbete și un strop de bucurie și speranță în sufletele oamenilor încercați de suferință, care în această perioadă specială sunt nevoiți să stea departe de familiile lor”, transmit reprezentanții spitalului.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată printr-un meniu festiv, din care nu au lipsit drobul, supa cu găluște, cozonacul cu nucă, ouăle roșii și iepurașii de ciocolată, astfel încât pe tot parcursul zilei pacienții să aibă parte de cât mai multe momente de bucurie.

meniu festiv pentru pacienții internați la spitalul tbc (foto)

În plus, echipa medicală, coordonată de domnul doctor Ioan Drăghilă, prin intermediul Camerei de Gardă, asigură continuitatea îngrijirilor și veghează asupra pacienților, pentru a le oferi tot suportul necesar în scopul redobândirii sănătății.

Ultima oră