Minivacanța de Paște nu a fost lipsită de incidente rutiere pentru mii de șoferi din România. În județul Timiș, peste 200 de conducători auto au fost surprinși de aparatele radar circulând cu viteză peste limita legală. Deși unii au încercat să scape de sancțiuni cu scuze care mai de care mai originale, polițiștii nu s-au lăsat înduplecați.
Printre cele mai amuzante explicații oferite de șoferi se numără: „mă grăbeam să gust din cozonacul de la soacră-mea”, „mă grăbesc că se răcesc sarmalele” sau „mă paște o ceartă cu nevasta”. Un alt bărbat le-a spus agenților că „i-a dat preotul pâine și vin”, iar un altul s-a justificat spunând că se grăbește acasă pentru că „are mielul în portbagaj”, scrie Digi24.ro.
Polițiștii din Timiș au transmis că, în ciuda acestor motive haioase, legea a fost aplicată ferm. Niciun șofer nu a fost iertat pentru depășirea limitei de viteză.
Tot în această perioadă, 10 persoane au fost depistate conducând sub influența alcoolului, iar alți cinci șoferi au fost pozitivi la testele antidrog.
Autoritățile reamintesc că siguranța rutieră este prioritară, iar distracția nu trebuie să fie un pretext pentru încălcarea regulilor de circulație.