Papa Francisc a decedat, iar autoritățile române au decis să declare sâmbăta îngropării trupului său drept zi de doliu național. Motiv pentru mulți co-naționali români să se înfurie: „nu e român!… nu e ortodox!…”.
Într-adevăr, Papa Francisc are origine argentiniană și misiunea Lui s-a înfăptuit preponderent prin Biserica Catolică, al cărei păstor de suflete a fost. A onorat o invitație de a vizita România în iunie 2019, dar lucrul acesta nu îl face nici român și nici „ortodox”. Și totuși…
Pentru Jorge Mario Bergoglio, care și-a sfârșit pelerinajul său prin lume, cine va ține sau nu doliu după el nu mai contează. Pentru noi, românii, a consacra o zi națională în care să ne amintim cu reverență și respect de Papa Francisc este de mare folos.
De fapt, zi de doliu național a fost și 8 aprilie 2005, ziua morții unui alt Papă important, Papa Ioan Paul al doilea. Eforturile sale politico-diplomatice au condus, printre alte multe circumstanțe favorabile, la căderea blocului comunist. Pentru români, Papa Ioan Paul al doilea a fost primul pontif catolic care a vizitat o țară majoritar ortodoxă, ca a noastră. Pontificatul său se leagă de zorii Bisericii Greco-Catolice, puntea cu Biserica Ortodoxă care a făcut posibilă păstrarea ritului răsăritean și unirea cu Roma. Școala ardeleană, cu toate nestematele tezaurului cultural românesc, se leagă, deasemenea, de slujirea lui.
Papa Francisc, pe de cealaltă parte, a susținut comunitățile ortodoxe românești din diaspora, făcându-le mereu să se simtă binevenite și să nu ducă lipsă de niciun bine. Ca lider politic, a făcut chemări multiple la pace, s-a opus vocal și intransigent războiului care se desfășoară destul de aproape de granițele României. Ca lider religios, a deschis larg porțile dialogului cu toate religiile, implicit cu creștinismul, mai ales cu cel de rit creștin-ortodox. A propus o zi unică pentru Paști. În cadrul Bisericii Catolice, a luptat cu misoginismul, xenofobia și alte „tradiții” exclusiviste exploatate de societățile patriarhale, implicit de societatea românească. A ținut să explice mereu că duhul legii este cel care contează, nu litera legii. A susținut ideea demnității oricărei ființe umane, de la persoanele consacrate până la deținuți, pe care îi vizita adesea, cărora le spăla picioarele și pentru reducerea pedepselor cărora milita deseori.
Jorge Bergoglio a trăit simplu, refuzând fastul și excesul de orice fel. A zâmbit. A călătorit. A dansat. Și-a expus vulnerabilitatea suferinței, devenind icoana omului care îmbătrânește frumos. Nu a cucerit nicio țară cu zgomotul de moarte al armelor, dar a cucerit națiuni întregi prin gesturi de tandrețe. Măcar pentru acestea, Jorge Bergoglio merită o zi națională. Și România, „avidă de iubire și de sens”, este cea mai câștigată dacă își va aminti de „Francesco” în acest fel.
,
Medic psihiatru
