CSC Șelimbăr a făcut un pas mare spre salvarea de la retrogradarea din Liga 2, după ce a câștigat sâmbătă, scor 2-1 la Piatra Neamț, cu Ceahlăul.
Cu doar două puncte avans față de locul de baraj ocupat de Chindia, Șelimbăr avea mare nevoie de un succes la Piatra Neamț. Ceahlăul a marcat în minutul 15 prin Davordzie, cu un șut bine plasat de la marginea careului mare. Nemțenii au controlat prima parte, una în care sibienii nu au contat în atac.
Șelimbărul a renăscut imediat după pauză, când Petrescu a adus egalarea cu un șut puternic de la 16 metri, după o acțiune a lui Giafer. În minutul 55, Babic a avut o ocazie uriașă, reluând din 6 metri cu capul pe lângă poartă.
Buzan este împins în careul gazdelor în minutul 60 și Șelimbăr beneficiază de un penalty, care este transformat de Babic.
Astfel, CSC Șelimbăr a câștigat la Piatra Neamț cu 2-1 și își menține avansul de 2 puncte față de Chindia Târgoviște, care ocupă locul de baraj în această serie. Dâmbovițenii au câștigat în deplasare, 2-0 cu CS Afumați.
Echipa lui Ioan Luca va juca în ultima etapă de play-out la Cisnădie cu CS Afumați, echipă fără obiectiv și cu un succes își asigură evitarea barajului de supraviețuire contra locului similar din cealaltă serie. Șelimbărenii sunt neînvinși în ultimele patru etape și sunt într-o formă bună.
CSC Șelimbăr: Măluțan – Buzan, Gogor, Natea, Dijinari (D. Benzar 56′) – Giafer, Ayine (Babic 46′) – Gherman (Cotogoi 46′), Al. Luca, P. Petrescu (P. Simon 83′) – Jurj (Hanzu 90). Antrenor: Ioan Luca