alegeri prezidențiale 2025: aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise în românia. peste 20.000 de români au interdicție la vot

Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, programat duminică, 4 mai, în România vor fi deschise 18.979 de secții de votare, potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP). Acestea vor funcționa între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru alegătorii care la ora închiderii se află în sediul secției sau așteaptă la rând.

Scrutinul se desfășoară simultan și în diaspora, unde votarea are loc pe durata a trei zile – 2, 3 și 4 mai și unde deja până sâmbătă seara au votat aproape 400.000 de persoane. Duminică, procesul electoral din afara țării se desfășoară între orele 7:00 și 21:00, ora locală, fără a depăși ora 21:00 a României. Și aici este posibilă prelungirea în condițiile legale.

Pentru acest scrutin, numărul total de alegători înscriși în listele electorale permanente este de 17.988.031 de persoane. În afara țării, figurează cu drept de vot 1.016.350 de cetățeni români. Dintre aceștia, 6.085 s-au înregistrat pentru votul prin corespondență, iar 2.235 au optat pentru votul la secție, fiind înscriși în listele electorale permanente corespunzătoare. Totodată, 20.314 cetățeni au interdicție legală de a vota.

Pentru a vota, cetățenii români trebuie să aibă cel puțin 18 ani împliniți până în ziua alegerilor și să dețină un act de identitate valabil. În țară, se poate vota la orice secție de votare, indiferent de domiciliu. În străinătate, alegătorii pot vota la orice secție organizată de autoritățile române sau prin corespondență, dacă s-au înregistrat în prealabil. 

Alegătorii pot verifica secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul registrulelectoral.ro. Pentru informații suplimentare despre votul în străinătate, se poate consulta platforma votstrainatate.ro.

Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorți, următoarea ordine a candidaților pe buletinul de vot:

  1. George Simion – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
  2. Crin Antonescu – Alianța Electorală România Înainte (PSD, PNL, UDMR, minorități)
  3. Elena Lasconi – Uniunea Salvați România (USR)
  4. Cristian Terheș – Partidul Național Conservator Român (PNCR)
  5. Lavinia Șandru – Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
  6. Victor Ponta – Candidat independent
  7. Sebastian Popescu – Partidul Noua Românie (PNR)
  8. Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale (PLAN)
  9. John Ion Banu – Candidat independent
  10. Daniel Funeriu – Candidat independent
  11. Nicușor Dan – Candidat independent

Această ordine se regăsește pe toate buletinele de vot tipărite în țară și în diaspora. Votul este valabil doar dacă ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul patrulaterului care corespunde candidatului ales.

Ultima oră