nicușor dan, după exit-poll: „politicienii sunt departe de aspirațiile oamenilor”

După publicarea primelor rezultate ale exit poll-urilor, Nicușor Dan a transmis un mesaj în care a vorbit despre nevoia de a rămâne conectați la așteptările oamenilor și la dezbaterile reale din societate.

„Noi, politicienii, mai avem fiecare dintre noi un drum lung până la a ajunge la aspirațiile comunităților pe care vrem să le reprezentăm”, a afirmat candidatul.

Nicușor Dan a remarcat, de asemenea, consistența dezbaterilor de pe rețelele sociale, pe care le consideră mai vii și mai relevante decât discursurile politice clasice. „Am văzut pe rețelele sociale discuții mult mai consistente decât cele din spațiul politic. E un semn important că oamenii sunt implicați și vor altceva”, a spus el.

În același discurs, candidatul le-a mulțumit personalităților publice care i-au oferit sprijin, celor „mii de oameni” care au donat pentru campania sa și voluntarilor care s-au implicat. „A fost pentru mine o onoare să lucrăm împreună”, a transmis Nicușor Dan.

Potrivit datelor prezentate de Avangarde, George Simion se află pe primul loc în preferințele electoratului, în timp ce Crin Antonescu și Nicușor Dan se află la egalitate pe locurile 2-3, cu câte 23% din voturi. Conform rezultatelor CURS, pe locul al doilea este Crin Antonescu, urmat de Nicușor Dan, care ar obține 20,9%.

Ultima oră