enoriași ai mănăstirii cârțișoara îndemnați să-l voteze pe simion. părintele dimitrie: „cred că este o farsă”
Sursa foto: Tik Tok

O enoriașă a primit, în ziua alegerilor, un mesaj pe telefonul mobil de la un număr care s-a prezentat ca fiind din partea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara. În mesaj, femeia era îndemnată să îl voteze pe George Simion, candidat la alegerile prezidențiale. Părintele Dimitrie de la mănăstire spune că instituția nu are nici o legătură cu astfel de mesaje și crede că ar putea fi vorba despre o farsă făcută de cineva din afara mănăstirii.

Un mesaj trimis de pe un număr care s-a prezentat ca fiind din partea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara îi îndemna, duminică, în ziua votului, pe enoriași să-l susțină pe George Simion. Textul primit pe WhatsApp avea un ton religios, dar și politic, încurajând alegătorii să voteze în favoarea acestuia:

„Hristos a Înviat!

Iubiți frați şi surori, vă îndemnăm ca împreună să-L rugăm pe Dumnezeu, dacă este bineplăcut Lui, să ne ajute ca robul Său, George Nicolae Simion, fiu al Bisericii Ortodoxe, să devină Președintele României. Domnul George Nicolae Simion este un tânăr curajos şi luptător, dar temător de Dumnezeu şi iubitor de neam, care a dovedit că prețuiește experienţa şi pregătirea Domnului Călin Georgescu și avem nădejde că, dacă va rândui Bunul Dumnezeu să avem conducători precum Domnitorii de altă dată, România noastră va redeveni Grădina Maicii Domnului pentru copiii şi tinerii noştri, căci pentru viitorul lor curat, cu pace și neschimonosit de minţile bolnave ale lumii acesteia ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ajute! Doar cu Dumnezeu înainte!”, este mesajul trimis

Enoriașa a răspuns mesajului susținând că nu este etic să influențezi oamenii cu cine să voteze. „Sunt dezamăgită”, a scris aceasta.

Persoana care i-a trimis mesajul a continuat conversația, justificând inițiativa. „Conştiinţa de creştin și iubirea de neam nu mă pot face să tac. Am datorie înaintea lui Dumnezeu să mărturisesc și aici NU este vorba de politică, este mult mai mult!

Fiecare este liber să facă după cum îl îndeamnă conştiinţa, care este glasul lui Dumnezeu în om. Ca şi creştini, înainte de a face orice lucru, este bine să ne liniştim şi să facem o rugăciune către Dumnezeu şi Maica Domnului.

Vă îmbrăţişăm cu drag și îmi cer iertare că v-am necăjit! Doamne ajută!”

Femeia care a primit mesajele spune că avea numărul respectiv salvat în telefon, întrucât colaborase anterior cu mănăstirea pentru câteva lucrări. Susține că mesajul părea trimis automat și precizează că data primirii corespunde cu ziua alegerilor.

Poziția mănăstirii: „Este o farsă. Noi nu facem reclamă politică”

Instituțiile religioase din România, inclusiv mănăstirile, nu au voie să se implice în campanii electorale sau să transmită mesaje care îndeamnă direct la vot pentru un anumit candidat. Acest lucru contravine statutului Bisericii Ortodoxe Române, care prevede neutralitate politică, și poate încălca și legislația electorală. Contactat de Ora de Sibiu, Părintele Dimitrie a declarat că mănăstirea nu are nicio legătură cu mesajul și că numărul respectiv nu le aparține.

„Numărul oficial al mănăstirii este acesta: 0744.575.991. În afară de el, nu avem cunoștință despre alte numere de contact asociate cu conducerea mănăstirii. Numărul menționat de dumneavoastră nu ne aparține și nu figurează în agenda mea. Este un număr străin pentru noi. Dacă veți suna, nu vă va răspunde nimeni de la mănăstire.”

Părintele avertizează că este posibil ca cineva a încercat să facă o farsă. „Bănuim că persoana care folosește acest număr se dă drept reprezentant al mănăstirii, însă nu are nicio legătură cu noi. Face declarații în numele mănăstirii fără a fi membru al obștii noastre. Este important ca această persoană să fie identificată. Consider că este o farsă. Nu știu cine a făcut-o, dar vreau să subliniez că noi avem un regulament strict: nu facem reclamă politică nimănui. Dacă cineva a folosit în mod abuziv identitatea mănăstirii pentru o astfel de farsă, trebuie identificată”, a spus Părintele Dimitrie.

Părintele Dimitrie mai spune că astfel de situații s-au mai întâmplat. „Ni s-a mai întâmplat ca diverse persoane – domni sau doamne – să se dea drept membri ai mănăstirii, iar mai apoi să fim noi cei acuzați. Repet: nu este de la noi, din mănăstire. Dacă aceste glume și farse continuă, luăm în considerare măsuri serioase. Nu vom tolera astfel de acțiuni”, a concluzionat acesta.

Nici primarul din Cârțișoara nu știe să fi fost trimise astfel de mesaje către locuitori. „Nu știm nimic despre un astfel de mesaj”, a declarat primarul comunei Cârțișoara, Vasilică Sorin Cîrțan .

George Simion a fost susținut de 60% dintre alegătorii din Cârțișoara, la turul 1 al alegerilor prezidențiale.

Reamintim că George Simion și Călin Georgescu au participat la slujba de Înviere din acest an la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara, județul Sibiu. De asemenea, George Simion a fost votat de către 60% de votanți din Cârțișoara.

 

Ultima oră