george simion mulțumește administrației trump pentru scoaterea româniei din programul visa waiver / video
George Simion într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Jack Posobiec

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a salutat decizia Statelor Unite de a exclude România din programul Visa Waiver, considerând-o un „avertisment corect” transmis Bucureștiului. Declarația a fost făcută într-un interviu cu influencerul american Jack Posobiec, apropiat al mișcării MAGA, în contextul în care decizia americană a venit cu doar două zile înainte de primul tur al alegerilor din România, scrie G4Media.

Mulțumirile lui Simion

„Mesajul de la Washington a fost foarte puternic. Mulțumim Homeland Security și Departamentului de Stat pentru că au transmis României un avertisment, un avertisment corect, că nu mai este o democrație și că nu mai poate fi parte din Programul Visa Waiver”, a spus Simion în timpul interviului.

video
play-rounded-fill

Motivația oficială

Administrația SUA, printr-un comunicat oficial al Homeland Security Department, a motivat decizia prin necesitatea de a „proteja integritatea programului și securitatea frontierei și a imigrației”. România ar putea fi reconsiderată pentru includere în Visa Waiver în viitor, doar dacă va îndeplini criteriile statutare de eligibilitate.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a reacționat calificând decizia ca fiind una „politică”. Surse din diplomația română consideră că măsura are legătură directă cu recentele turbulențe politice din România, inclusiv anularea scrutinului electoral din decembrie 2024 de către Curtea Constituțională.

Decizia afectează în final românii

George Simion a recunoscut într-un interviu la Digi24 că măsura ar reprezenta o sancțiune politică aplicată de SUA și a sugerat că a fost informat direct de oficiali din fosta administrație Trump, cu care s-a întâlnit în timpul unei vizite efectuate în SUA, în perioada Paștelui.

Deși Simion salută decizia ca pe o victorie simbolică împotriva „regimului politic de la București”, cei mai afectați rămân românii de rând, care vor întâmpina dificultăți sporite în obținerea vizelor pentru Statele Unite. Tinerii care doreau să studieze, antreprenorii care căutau parteneriate sau simplii turiști sunt printre cei mai dezavantajați de rezultatul acestor demersuri de lobby politic.

Ultima oră