muzeul de istorie naturală din sibiu sărbătorește 130 de ani de la înființare

Luni, 12 mai 2025, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu marchează un moment aniversar deosebit: 130 de ani de la deschiderea oficială pentru public. Înființat în anul 1895, la inițiativa Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu (Siebenbürghische Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt), muzeul reprezintă una dintre cele mai importante instituții de profil din România.

Societatea fondatoare reunea, la acea vreme, peste 50 de membri pasionați de natură, proveniți din diferite domenii de activitate, având ca scop cercetarea, colecționarea și promovarea bogățiilor naturale ale Transilvaniei și nu numai. De-a lungul timpului, activitatea intensă a membrilor a atras recunoaștere internațională, iar printre membrii săi s-au numărat numeroși oameni de știință de renume, atât ca membri activi, cât și ca membri de onoare.

Clădirea care adăpostește muzeul a fost realizată după planurile arhitectului C. W. Friedrich Maetz, originar din Mediaș, județul Sibiu. La momentul inaugurării, muzeul deținea un impresionant patrimoniu de circa 100.000 de piese, iar astăzi, colecțiile sale depășesc un milion de exemplare, ceea ce îl face unic în sudul Transilvaniei.

Pentru a marca această aniversare, Muzeul de Istorie Naturală va organiza în cursul acestui an o serie de activități și evenimente speciale. Primul dintre acestea va fi inclus în cadrul Nopții Muzeelor, programată pentru data de 17 mai. Programul complet al manifestărilor aniversare va fi anunțat în perioada următoare.

Ultima oră