sibiul pare resemnat cu plecarea lui măldărășanu la rapid. rotar: ”decizia e la el”
Foto: Robert Bîrsan

Claudiu Rotar, acționarul lui FC Hermannstadt, a confirmat recent că Marius Măldărășanu (50 de ani), antrenorul echipei sibiene, a primit o ofertă de la Rapid București. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție în direct, în care Rotar a recunoscut că ar înțelege decizia lui Măldărășanu de a părăsi echipa după finalul sezonului, mai ales în contextul în care actualul tehnician al giuleștenilor, Marius Șumudică (54 de ani), urmează să părăsească clubul la finalul campionatului.

„Am avut o discuție acum două săptămâni cu Măldărășanu în care i-am spus că vom discuta la finalul campionatului. Să fie concentrat pe campionat, pe Cupă. Noi i-am pus o ofertă pe masă, putem negocia: 15.000 de euro salariu pe lună și 50.000 de euro primă de instalare. Decizia e la el. Dacă vrea să facă un pas în față, poate merge la Rapid”, a spus Rotar pentru Fanatik.

Măldărășanu a fost vehiculat în ultimele săptămâni ca principal înlocuitor al lui Șumudică la Rapid, iar antrenorul sibian nu a ascuns faptul că ar fi deschis să ia în considerare această ofertă: „Dacă m-ar întreba pe mine, i-aș spune să meargă la Rapid. Să facă un pas în față. Asta e următoarea etapă – să meargă la o echipă mai puternică”.

În acest context, Hermannstadt, echipa care se află pe primul loc în play-out-ul Ligii 1, se pregătește pentru finala Cupei României, în care va întâlni CFR Cluj miercuri, 14 mai 2025, la Arad. Finala, programată la ora 20:30, ar putea fi ultimul meci al lui Măldărășanu pe banca echipei sibiene.

De asemenea, Claudiu Rotar a vorbit despre viitorul unor jucători importanți ai echipei, cum ar fi Ianis Stoica și Tiago Goncalves, afirmând că există oferte pentru aceștia. „Ianis Stoica merge acum la națională. Avem și oferte, clar. Dar avem oferte mai mari pentru Tiago decât pentru el. E un sâmbure de adevăr că îl vrea Rapidul. Avem oferte din străinătate. Dacă Rapid ar plăti 2,5 milioane de euro, ar putea discuta despre un pachet cu acești jucători”, a adăugat Rotar.

Cu toate acestea, Rotar nu este de acord să angajeze un alt antrenor din Liga 1 și ar prefera un antrenor tânăr din Liga 2, care să aducă un suflu nou echipei. Printre opțiunile avute în vedere se numără Florin Maxim de la Corvinul, Ianis Zicu de la Metaloglobus și Oprița de la Steaua.

Ultima oră