Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu (57 de ani) a lăudat stabilitatea clubului FC Hermannstadt și a analizat punctele forte ale sibienilor la conferința de presă premergătoare finalei Cupei României Betano.
În conferința de presă susținută marți la Arad, înaintea finalei Cupei, ”Bursucul” a lăudat echipa sibiană, pe antrenorul Măldărășanu, dar și stabilitatea oferită de conducerea clubului.
„Măldărășanu era un băiat serios, dacă ești așa ca jucător atunci de obicei ești și ca antrenor. Să stai 4 ani la echipă dovedește că ești foarte serios. A dovedit că e un antrenor foarte bun și sigur va ajunge mai departe decât e acum, la Sibiu. Nu numai el, cât și clubul este unul extraordinar de serios, e de 4 ani acolo. E clar că presiunea acolo e minimă, nici fanii, nici conducătorii nu pun așa presiune pe antrenor. Ei nu pot să participe în cupe, e clar că toată presiunea e la noi” a declarat Dan Petrescu.
”Punctul forte al Sibiului e pe benzi”
Tehnicianul a analizat echipa sibiană și a menționat că flancurile sunt principalul atu al lui FC Hermannstadt. Dan Petrescu a menționat și aportul decisiv al italianului Murgia la mijlocul terenului. Murgia a fost adus sub formă de împrumut de la Spal în vara anului 2023 și în luna iulie acest împrumut la Sibiu se va încheia.
”Tiago, Balaure și Antwi sunt foarte periculoși, acolo e punctul lor forte, pe benzi. Cei doi atacanți, plus Murgia la mijloc, care poate juca la orice echipă în România și în Europa, a făcut un sezon excelent. Are talent, se vede că a jucat la un nivel mare și e un jucător foarte bun.Va trebui să avem și puțin noroc. Ar fi fantastic să mai câștigăm un trofeu, dar prioritatea e să ajungem în Europa League” , a explicat antrenorul lui CFR Cluj, la conferința de presă.
Finala Cupei României, CFR Cluj – FC Hermannstadt se va juca miercuri, de la ora 20.30, la Arad.
Ultima oră
- Excursii în străinătate cu plecare din Sibiu: „Oferim experiențe autentice și relaxante” marți, 12 august, 2025
- De pe scena din Sibiu, direct spre Berlin și Africa de Sud: Campionatul Național de Slam Poetry 2025 marți, 12 august, 2025
- Prețuri exagerate la microbuzele școlare electrice? Ministrul Pîslaru anunță controale marți, 12 august, 2025
- Directori, secretari și contabili, în pericol după comasarea școlilor din Sibiu. Lider de sindicat: „Nu îi poți lăsa de izbeliște” marți, 12 august, 2025
- Parchetul Tribunalului Sibiu cercetează varianta sinuciderii în cazul tânărului de 18 ani din Hipodrom. Acesta s-ar fi aruncat de la etajul zece marți, 12 august, 2025