apelul unui tânăr după incendiul de la arpașu de jos: „părinții mei au rămas fără locuință”

Un incendiu puternic, izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, a mistuit o locuință din Arpașu de Jos. Familia a rămas pe drumuri, astfel că acum se vede nevoită să apeleze la ajutorul oamenilor de bine. 

Incendiul a izbucnit după miezul nopții la o locuință din Arpașu de Jos. Pompierii au mers în sat cu trei autospeciale de stingere, dar și cu un echipaj SMURD. Când au ajuns salvatorii, focul se manifesta generalizat la întreagă locuință, fiind amenințată de flăcări și casa învecinată. 

„Din fericire, casa învecinată a fost salvată, însă cea de unde a izbucnit incendiul a ars în totalitate, având o suprafață de aproximativ 100 mp. Nu au fost victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile”, au transmis pompierii.

O familie a rămas fără casă

În urma incendiului devastator, o familie a rămas fără acoperiș deasupra capului. Un tânăr face apel, pe rețelele de socializare, pentru ca oamenii de bine să-i ajute părinții să își reconstruiască locuința. 

„Casa părinților mei a fost devastată de un incendiu care a pus stăpânire pe întreaga locuință din județul Sibiu, sat Arpașu de Jos, astfel ei au rămas fără locuință! Rugămintea noastră este către voi, pentru a ne ajuta să le refacem locuința! Orice ajutor este binevenit, vă mulțumim”, a scris pe Facebook Gabriel, fiul proprietarilor casei. 

Ultima oră