Comuna Sadu face un pas important în direcția afirmării identității locale prin cultură, lansând în premieră Agenda Culturală 2025. Între 15 și 30 mai, toți cei cu inițiativă, creativitate și drag de tradiție sunt invitați să depună proiecte culturale menite să aducă viață și culoare comunității.
Apelul este adresat sădenilor, sibienilor, artiștilor, dar și tuturor celor care prețuiesc arta, frumosul și istoria locului. Indiferent că este vorba despre muzică, teatru, meșteșuguri, tradiții, istorie locală sau inițiative artistice moderne, Primăria Sadu promite sprijin și deschidere către idei care pot modela peisajul cultural al comunei.
Proiectele pot fi depuse:
-
Fizic, la sediul Primăriei Sadu (str. Preot Dimitrie Bunea, nr. 18)
-
Online, la adresa de e-mail: contact@sadu.ro
Inițiativa vine ca un manifest pentru consolidarea spiritului comunitar prin cultură, sub motto-ul: „Sadu. Cultură ca misiune. Visul ca filozofie de comunitate.”
„Aceasta nu este doar o chemare la proiecte, ci o chemare la visare împreună”, transmit reprezentanții comunei.