Patru hoți care au furat haine și produse cosmetice din magazinele din Sibiu au fost reținuți de oamenii legii. Indivizii au fost dați în vileag de Ora de Sibiu.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut patru sibieni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și complicitate la furt calificat în formă continuată.
Hoții au luat la rând magazinele din Sibiu și, în ultimele luni, au furat haine și cosmetice. „În fapt, cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că, în perioada februarie – aprilie a.c., ar fi sustras articole vestimentare și cosmetice din magazine de pe raza municipiul Sibiu. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 6.000 de lei”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor patru persoane. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.