O casă din Roșia a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au mers la fața locului pentru a stinge focul.
UPDATE
Pompierii au reușit să salveze casa unde a izbucnit incendiul. „Incendiul s-a manifestat la o anexă lipită de casă (camera centralei termice) având o suprafața de aproximativ 6 mp. Anexa a ars în totalitate, inclusiv acoperișul”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Un minor în vârstă de 15 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale întrucât a suferit arsuri ușoare pe față și pe mâini, fiind transportat la CPU Luther, conștient.
Cauza izbucnirii incendiului a fost alimentarea deficitară a sistemului de încălzire.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pompierii sibieni intervin de urgență, vineri după-amiază, în localitatea Roșia pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de locuit.
„La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și echipaje SMURD dintre care unul cu medic. Din primele informații incendiul se manifestă la acoperișul casei”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Revenim cu detalii!