Ultimele manuale de psihiatrie definesc autismul drept o tulburare care asociază deficiențe în comunicarea și interacțiunea socială cu activități repetitive, prezente din fragedă pruncie și făcând foarte dificilă viața în domeniile ei semnificative (iubirea, profesia, prietenia). O persoană cu autism nu realizează contactul vizual cu interlocutorii, nu are expresii faciale, nu inițiază întâlniri cu oamenii sau nu răspunde acestora. Din câte am putut observa cu toții, domnul Nicușor Dan a fost prezent la toate dezbaterile. Cel care îl acuză de „autism” nu a fost! Cine suferă de autism are mișcări, acțiuni și vorbire iterative: repetă aceleași cuvinte, se joacă la nesfârșit cu diverse obiecte și îi este aproape imposibil să se rețină de la acestea în prezența celorlalți. Nu am observat nimic de genul acesta la domnul N.D.! În plus, orice zgomot și lumină puternice îl deranjează sau îl lasă indiferent pe cel afectat de autism. În orice platou de filmare, sunt multe reflectoare și este un zgomot de fond greu de suportat pentru orice om. Nicușor Dan nu a fost pus în dificultate de acești stimuli. Autismul implică afectarea semnificativă a performanțelor socio-profesionale. Nicușor Dan este absolvent de Sorbona. Desigur, aș putea continua pe aceeași linie, dar nu este cadrul potrivit și deontologic pentru diagnostice psihiatrice.
Cu toate acestea, autismul nu este o alegere personală sau o condiție socială care trebuie stigmatizată și ridiculizată! Cine jignește o persoană chinuită de autism denotă rea voință și caracter hidos, grosolan, necuviincios și, mai presus de toate, nefericit. Cine așază eticheta de „autism” asupra altui semen de-ai săi, cu scopul de a-l batjocori, scuipă pe obrazul a circa 30.000-40.000 de persoane diagnosticate cu tulburări din spectrul autist din România care caută să se adapteze vieții (viață care nu le oferă prea multe șanse de integrare) și înfige un cuțit în plus în inimile părinților care sunt și așa străpunse de șoc, tristețe, vinovăție, furie și îngrijorări privitoare la viitorul îngerașilor lor!
Tuturor românilor diagnosticați cu autism și tuturor părinților lor le doresc mult curaj și multă forță lăuntrică! Pentru toți românii, voi sunteți niște modele, sunteți niște eroi! Fie ca ostenelile dumneavoastră să nu rămână nerăsplătite și România să nu cadă în mâinile cuiva incapabil să recunoască neurodiversitatea și lecțiile de viață pe care ni le oferiți prin prisma condiției medicale de spectru autist!
Astăzi, „naționalismul” și „suveranismul” a ponegrit imaginea celor afectați de autism! Mâine, s-ar putea să fie rândul altor bolnavi din România. Sau, de ce nu, a celor aparent sănătoși, dar cu o altă culoare a pielii. Mâine s-ar putea să fie rândul nostru… Hitler a mers cu rejecția până la a-i accepta doar pe cei blonzi cu ochi albaștri, cu un corp fără boli ereditare sau „degenerări”, ca singurii demni de perpetuare. Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu este un accident, un eveniment izolat! Ci este parte a unei ideologii pe care o presupune formațiunea extremistă al cărei reprezentant candidează pentru cea mai înaltă funcție în stat. Noi nu putem decât să votăm. Cum ne îndeamnă inima.
