programul complet de noaptea muzeelor din sibiu și în județ
Sursa foto: Facebook/ Muzeul ASTRA

O nouă ediție a „Nopții Muzeelor”, are loc sâmbătă, 17 mai. La Sibiu și în județ, chiar dacă participarea este mai restrânsă față de anii trecuți, însă câteva muzee, biblioteci și obiective istorice își așteaptă vizitatorii cu expoziții, ateliere și tururi ghidate.

Cel mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA, rămâne și anul acesta una dintre principalele atracții ale evenimentului. Programul pregătit include ateliere interactive pentru toate vârstele, desfășurate la Etno-Tehno Parc, cu tematica „Cufărul Călător”. Vizitatorii vor putea explora meșteșuguri tradiționale precum olăritul, tâmplăria, dogăria, confecționarea șindrilei, împletirea gardului din nuiele sau vâltorirea straielor.

La Târgul de Țară, atmosfera va fi completată de ateliere gastronomice, cu preparate autentice din zona Sibiului și Olteniei. (DETALII AICI)

Casa Artelor din Piața Mică va fi deschisă  între orele 16.00 și 23.00, oferind acces gratuit la expoziția „Făurind Transilvania. Oameni și Meșteșuguri”. Vizitatorii pot participa la un ateliere de tâmplărie, modelaj în lut și ateliere de reciclare interactivă.

programul complet de noaptea muzeelor din sibiu și în județ

Muzeul de Istorie Naturală – Prezentări, vânătoare de comori și educație

Singura instituție din rețeaua Muzeului Național Brukenthal care participă anul acesta la Noaptea Muzeelor este Muzeul de Istorie Naturală. Acesta va putea fi vizitat gratuit între orele 18:00 și 24:00, ultima intrare fiind permisă la 23:30.

Programul include activități culturale dedicate copiilor și publicului larg:

  1. Ora 18:00 – 20:00

Treasure hunt „Pe Urmele Comorilor: 130 de Ani de Istorie Naturală”

La intrarea în expoziție, vizitatorii care doresc să participe vor primi indiciile pentru a descoperi anumite specii de animale – comorile muzeului. Vizitatorii care reușesc să le descopere le vor fotografia și vor primi validarea identificărilor la coborâre.

  1. Ora 18:00 – 19:00

Prezentarea „Prietenii Muzeului de Istorie Naturală” dedicată copiilor (0-10 ani).

  1. Ora 20:00 – 20:30

Prezentarea: „Paleontologia la Muzeul de Istorie Naturală” adresată publicului larg.

  1. Ora 21:00-21.45

programul complet de noaptea muzeelor din sibiu și în județ

Biblioteca ASTRA – Tururi ghidate, expoziții și povești pentru copii

Biblioteca Județeană ASTRA propune un program bogat între orele 17:00 și 22:00. Publicul este invitat să participe la tururi ghidate prin Palatul ASTRA, să descopere Muzeul Asociațiunii și Sala Festivă și să viziteze expoziția de artă plastică „Călător în natură”, semnată de artistele Maria Matei și Elena Oros.

Programul serii include:

„Comori astriste: incursiune în istorie la Palatul ASTRA”

Vizite ghidate în sediul istoric al bibliotecii (Corp A) – Muzeul Asociațiunii și Sala Festivă.

În intervalul orar 17:00-22:00, cei interesați vor putea explora obiectele expuse în Muzeul Asociațiunii, un spațiu în care trecutul cultural-istoric este păstrat și valorificat. Participanții vor avea ocazia să descopere poveștile clădirii, alături de istoria și moștenirea culturală a Asociațiunii ASTRA.

„Poveștile Parcului ASTRA”

Istoria prinde viață în compania istoricului Răzvan C. Pop, care va conduce participanții prin locuri importante din centrul orașului. Tururile ghidate reprezintă un bun prilej de a descoperi și a redescoperi spațiile urbane mai mult sau mai puțin familiare dintr-o altă perspectivă. Mini-excursiile de explorare a Sibiului sunt programate la ora 18:00 și ora 20:00, având drept punct de plecare Corpul B al Bibliotecii ASTRA.

„Povești altfel în pijamale”

La ora 20:00, bibliotecarii astriști le vor citi povești copiilor în atmosfera relaxantă din spațiul American Corner Sibiu (Corp B, et. 5). Cei mai tineri vizitatori sunt așteptați să asculte povești captivante, transformate în lecții de viață sănătoasă.

„Călător în natură” – o incursiune vizuală în peisaje și emoții, realizată de artistele Maria Matei și Elena Oros. Expoziția de artă plastică din Foaierul bibliotecii publice sibiene (Corp B, parter) poate fi vizitată între orele 17:00 și 22:00.

Academia Forțelor Terestre, deschisă publicului

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu își deschide porțile pe 17 mai, între orele 17:00 și 22:00.

Publicul este invitat să descopere peste 177 de ani de tradiție în învățământul militar românesc, printr-un tur captivant al muzeului instituției. Vizitatorii vor putea admira exponate valoroase, vor putea viziona filme documentare tematice și vor asista la prezentări de uniforme militare de epocă.

Totodată, Biblioteca Universitară a academiei va organiza un tur ghidat special și o expoziție de carte militară, oferind o perspectivă amplă asupra evoluției doctrinei și gândirii militare românești.

Accesul este gratuit pentru cetățenii români, în baza cărții de identitate, în intervalul orar 17:00 – 22:00. Ultima intrare se va face la ora 21:45.

programul complet de noaptea muzeelor din sibiu și în județ

Noaptea Muzeelor și la Mediaș

La Mediaș, publicul va putea vizita gratuit: Muzeul Municipal Mediaș, Casa Memorială „St. L. Roth”, Turnul Pietrarilor, Casa Memorială „Hermann Oberth”, Biserica Evanghelică „Sf. Margareta” și Sinagoga Mediaș.

În cadrul acestui eveniment, vor putea fi vizitate mai multe obiective din orașul nostru, după următorul program:

1. Muzeul Municipal Mediaş:

Oferta expoziţională:

1. Istorie – Arheologie: Evoluția comunităților umane din zona Mediașului, din preistorie până în epoca modernă;

2. Ocupaţii tradiţionale şi port popular pe Valea Târnavelor;

3. Incursiuni în Mediașul interbelic – expoziție temporară;

4. O călătorie în timp: arme, echipamente și uniforme din al Doilea Război Mondial – expoziție interactivă organizată în parteneriat cu Grupul de Reconstituiri Istorice „Străjerii Crișanei”;

5. Fluturi autohtoni și exotici din colecția muzeului – expoziție temporară;

Adresa: Str. Mihai Viteazu, Nr. 46.

Program: 16:00 – 00:00.

2. Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth”:

Expoziţia – Viaţa, activitatea şi opera lui Stephan Ludwig Roth

Adresa: Str. Johannes Honterus, Nr. 10.

Program: 17:00 – 22:00.

3. Turnul Pietrarilor:

Expoziția: Pânza de păianjen în artă – In memoriam: Emil Mureșan

Adresa: Str. Johannes Honterus, F.N.

Program: 17:00 – 00:00.

4. Casa Memorială „Hermann Oberth”:

Expoziții:

1. Viața și activitatea savantului Hermann Oberth

2. 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial – expoziție temporară

Adresa: Str. Hermann Oberth, Nr. 23.

Program: 16:00 – 00:00.

5. Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”:

  • Vizitarea Bisericii
  • Vizitarea Turnului Mariei
  •  Vizitarea închisorii cetății

Piața Castelului, Nr. 1.

Program: 18:00 – 21:00.

6. Sinagoga Mediaș

Adresa: Str. M. Kogălniceanu, Nr. 43.

Program: 18:00 – 23:00.

Accesul este gratuit pentru toate categoriile de public.

programul complet de noaptea muzeelor din sibiu și în județ

Muzeul Bisericii Evanghelice și Teutsch Haus – Istorie, artă și ghidaj special

Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. și Casa Teutsch își deschid, sâmbătă porțile, publicului, oferind acces gratuit la mai multe expoziții. Vizitatorii pot descoperi expoziția permanentă dedicată patrimoniului săsesc – „Comunitatea, biserica și cultura sașilor transilvăneni” – dar și expoziția temporară „Peisaje de suflet”, cu lucrări semnate de artista Barbara Niedermaier. În curtea muzeului poate fi vizitată expoziția outdoor „Andreanum – 800 de ani de lege și constituție la sașii transilvăneni”. Un punct de atracție special este turul ghidat gratuit, susținut în limba română de dr. Gudrun Ittu, începând cu ora 19:00. Ultima intrare este permisă la ora 21:30.

Ultima oră