O echipă de cercetători de la Institutul WEHI (Walter and Eliza Hall Institute) din Australia a identificat o moleculă care poate bloca selectiv moartea celulelor, un progres major în lupta împotriva bolilor neurodegenerative precum Parkinson și Alzheimer. Studiul, publicat în prestigioasa revistă Science Advances, deschide calea pentru dezvoltarea unor tratamente capabile să încetinească sau chiar să oprească progresia acestor afecțiuni incurabile.
Cercetătorii au analizat peste 100.000 de compuși chimici și au descoperit o moleculă capabilă să inhibe o proteină-cheie implicată în moartea celulară, cunoscută sub numele de BAX. Această proteină deteriorează mitocondriile – structuri esențiale pentru producerea energiei în celule – și declanșează astfel moartea neuronilor.
„Am fost încântați să descoperim o moleculă care vizează o proteină ucigașă numită BAX și o oprește din funcționare. Deși nu este cazul în majoritatea celulelor, în neuroni, oprirea BAX poate fi suficientă pentru a limita moartea celulară”, a explicat profesorul Guillaume Lessene, coautor al studiului, relatează Mediafax.
Profesorul Grant Dewson, directorul Centrului de Cercetare a Bolii Parkinson din cadrul WEHI, a subliniat importanța acestei descoperiri: „În prezent, nu există tratamente care să prevină moartea neuronilor și să încetinească progresia bolii Parkinson. Orice medicament care ar putea face acest lucru ar putea schimba regulile jocului.”
Studiul arată că molecula poate împiedica BAX să ajungă la mitocondrii, ceea ce previne declanșarea procesului de moarte celulară. Potrivit autorului principal, Kaiming Li, aceasta este „prima dată când reușim să ținem BAX departe de mitocondrii și să menținem celulele în viață folosind o moleculă”.
Această descoperire reprezintă un pas esențial spre dezvoltarea unor inhibitori de moarte celulară de nouă generație, cu potențial aplicabil în tratamentul unor afecțiuni neurodegenerative care afectează milioane de oameni la nivel global.
Cercetarea a fost susținută de Fondul Bodhi pentru Educație și de Consiliul Național pentru Sănătate și Cercetare Medicală din Australia, continuând tradiția de excelență a institutului WEHI în domeniul biologiei celulare și al neuroștiințelor.