o jucătoare de la măgura cisnădie a reclamat clubul la comisiile federației de handbal
Foto: Dan Potor

Congoleza Fanta Diagourga a reclamat clubul Măgura Cisnădie la comisiile Federației de Handbal pentru restanțe financiare. 

Clubul Măgura Cisnădie a ajuns la un acord amiabil cu majoritatea jucătoarelor străine pentru rezilierea contractelor care erau în derulare și în sezonul viitor.  Cum se cunoaște, deși a terminat campionatul pe locul 9, Măgura se va înscrie sezonul următor în al doilea eșalon, după ce Primăria Cisnădie a redus considerabil bugetul alocat clubului.

Golghetera echipei în sezonul recent încheiat, Fanta Diagouraga a părăsit echipa cu câteva etape înainte de finalul Ligii Naționale. Ea a depus un memoriu la Federația Română. ”Vom încerca să mediem acest memoriu și să ajungem la un acord amiabil. În rest ne-am înțeles amiabil cu toate străinele. Este clar că echipa se va înscrie în cel de-al doilea eșalon valoric. În premieră vom avea și o echipă de junioare a clubului nostru” a anunțat Oana Ungur, administratorul public al orașului Cisnădie.

Cu 128 de goluri marcate în sezonul trecut, Fanta Diagouraga a făcut deliciul fanilor echipei Măgura Cisnădie, după ce a purtat mereu pe cap o eșarfă, un simbol al credinței religioase. Ea s-a născut și a crescut în Franța, dar joacă pentru naționala din Congo.

Măgura Cisnădie va aborda sezonul viitor al Diviziei A cu Bogdan Nițu ca principal, cel care a fost secund în ultimii 11 ani, dar și cu Alexandru Weber în postura de președinte al clubului.

Clubul din Cisnădie negociază continuarea colaborării cu câteva jucătoare românce din actualul lot. La echipă sunt dorite și tinere sportive care termină junioratul la CSM Sibiu.

Ultima oră