psihologul sibian mihai copăceanu, avertizează: ”mulți fumători au ideea că nu sunt dependenți, însă realitatea e complet diferită”

Psihologul Mihai Copăceanu, specialist în tratarea adicțiilor, într-un interviu acordat în cadrul Campaniei Anti-Fumat, desfășurată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, abordează tema dependeței de fumat, caracteristici, particularități, bariere în calea renunțării la țigări, precum și soluții în vederea renunțării la acest obicei cu consecințe negative în planul sănătății. 

În calitate de specialist în tratarea adicțiilor, spuneți-ne cât de gravă este dependența de fumat față de alte tipuri de dependență?

Este cea mai larg răspândită, care afectează cea mai multă populație, cu impact asupra sănătății noastre și tocmai de ea ne ocupăm cel mai puțin. Gravitatea este dată de anumiți factori specifici psihologici și culturali, unii noi, cu care nu ne-am confruntat în ultimii ani.

În primul rând, dacă față de droguri avem o atitudine explicită de respingere și condamnare, față de alcool una preponderent ambivalentă („un pahar nu strică, beau doar la ocazii”), față de tutun constatăm cea mai mare acceptabilitate și permisivitate și mă refer la toate categoriile de vârstă și de aici începe gravitatea consumului, abuzului și a dependenței. Fumatul nu este considerat un comportament grav, nici negativ, mulți fumători au ideea că nu sunt dependenți, că oricând se pot lăsa de fumat, că nu fumează mult, însă realitatea e complet diferită. Gândiți-vă că sunt persoane care fumează constant de 40 sau 50 de ani. Acceptabilitatea și permisivitatea fumatului de la vârste mici este un factor de risc care conduce la inițierea timpurie, menținerea și creșterea consumului. Fumatul, în cultura română, are preponderent valențe pozitive. ”E mișto să fumezi la 13 ani, este elegant la 17 ani, este grațios un trabuc la 40 și devine o obișnuință la 70”.  Cred că suntem țara cu cea mai mare publicitate la produsele de tutun, țara în care încă se comercializează minorilor fără niciun fel de responsabilitate la orice magazin din oraș și țara în care în multe locuri publice, în stații de autobuz, în parcuri, tinerii și adulții fumează nestingherit. Văd în fiecare dimineață tați care fumează la volan în timp ce își duc copiii la școală. Că vorbeam de particularități, psihologic vorbind, prima țigaretă este primul semn că un copil dorește să scape de copilărie, să devină adolescent, să fie considerat mare. Noutatea astăzi este cu privire la scăderea vârstei și la acceptabilitatea fumatului la adolescenți și copii. Spre exemplu, o schimbare cultural-socială este aceea a minorilor de gimnaziu care fumează zilnic, fumează în drum spre școală, fumează în fața școlii, fix în poarta școlii și dascălii cât și agentul de pază trec nepăsători. Lor nu le pasă că școală înseamnă inclusiv perimetrul școlii. Nu mai vorbesc de fumatul în spatele curții școlare. Acest comportament nu era permis și rar vizibil în urmă cu 20 sau 40 de ani. Îți era rușine dacă erai depistat de un profesor sau de cineva din familia ta și mulți amânau fumatul până după 18 ani. Este adevărat că și în trecut liceenii fumau, însă o făceau pe ascuns, iar când erau depistați consecințele erau drastice. Drept urmare erau mult mai puțini adulți dependenți și mult mai puține afecțiuni cardio-pulmonare, pe plan național, din această cauză. Astăzi avem minori care fumează cu acordul părinților și desigur cu contribuția financiară exclusivă a părinților (” Nu am ce să-i fac, treaba lui, dacă el vrea”). Cu alte cuvinte, avem părinți care susțin în continuare fumatul copiilor lor. Tot noutatea este dată de gradul ridicat de popularizare al țigărilor electronice, care sunt deosebit de atractive și de variate (avem sute de tipuri), foarte ușor de achiziționat și care prezintă riscuri suplimentare grave. Și acestea duc la dependență extrem de rapid. Suntem pe locul 7 într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, care a inclus 44 de țări. Pe scurt, ne confruntăm cu o problemă de sănătate publică pe care o neglijăm foarte mult atât la nivel de politici de sănătate cât și la nivelul comunității.

Prin ce se caracterizează această dependență și care sunt particularitățile sale?

Criteriile dependenței de nicotină sunt similare celei de alte substanțe, vorbim de un grup de simptome cognitive, comportamentale și fiziologice care includ: dorință puternică de a consuma, toleranță, sevraj, încercări repetate eșuate de a renunța, neglijarea altor aspecte ale vieții etc. O particularitate este prejudecata legată de dependența fiziologică, mulți fumători nu cunosc sau nu recunosc acest adevăr precizând că e vorba doar de o dependență psihologică sau de un comportament social („eu fumez doar în pauze, doar cu prietenii”), când de fapt vorbim de o dependență fiziologică ca la carte. Vreau să vă reamintesc ce ne spune știința, manualul nostru de diagnostic: consumul de nicotină începe în adolescență, 95% dintre cei care continuă să fumeze la 20 ani devin fumători zilnici permanenți. Mai mult de 80% dintre fumători relatează că au încercat să se lase de fumat, dar în cursul primei tentative mai puțin de 25% dintre cei care au reuşit s-o facă rămân abstinenÅ£i pentru perioade lungi de timp. Ce înseamnă acest lucru? Că este foarte dificil să renunți la fumat, după ani de fumat. Cei care ne spun că au renunțat în mod subit, surprinzător, fără niciun fel de efort, așa de la o zi la alta, sunt excepții.

Cercetările arată faptul că pentru a renunța la fumat este nevoie de mai multe încercări și de un plan care să abordeze pe de o parte dependența fizică, iar pe de altă parte obiceiurile comportamentale. Haideți să le luăm pe rând. Mai întâi, cum să reușim să gestionăm dependența fizică, dependența de nicotină, atunci când vrem să renunțăm la țigări?

Dacă evaluez o dependență fizică ridicată îl îndemn să consulte un medic specialist și, în dialogul cu medicul, el va decide care produs îi este cel mai potrivit. Personal, optez pentru planurile individualizate. Nu avem rețete generale. Ulterior, ca să gestionăm cu ușurință dependența fizică pe parcursul zilei și a nopții, pe lângă soluțiile medicamentoase (unele doar pe bază de rețetă) identificăm soluții de a gestiona cu eficiență momentele de risc crescut de a fuma (de exemplu, dimineața, pauzele, sau la volan, sau când sunt nervos, agitat sau plictisit). Ne gândim la măsuri practice a căror eficiență pot fi reevaluate la o ședință ulterioară. O recomandare este cu privire la amânarea primei țigarete de dimineață. Cu cât fumăm mai repede dimineața, cu atât avem un nivel mai ridicat de dependență, de aceea recomand să amânăm cât mai mult acest moment.

Odată depășit momentul de sevraj, care, totuși, este limitat în timp, la câteva zile, maxim o săptămână, după cum menționam, o altă componentă care limitează renunțarea pe termen lung la consumul de tutun o reprezintă obiceiurile comportamentale – și primul lucru invocat de fumători este acel obicei de a savura cafeaua de dimineață alături de o țigară. Cu siguranță, există multe alte ritualuri pentru fumătorii cu vechime. Cu ce înlocuim, așadar, gesturile legate de fumat?

Așa numitul ”obicei” ascunde de multe ori tot o dependență fizică, este de fapt momentul din timpul zilei când creierul nostru strigă din răsputeri după mai multă nicotină. Greșit este să facem recomandări care la alte persoane au funcționat, să propunem practici ineficiente și în consecință avem un demers în care descoperim împreună, ceea ce nu este ușor, ce putem face în momentele de craving care să ne ajute. Și aici depinde de o serie de factori situaționali și subiectivi. Ce vreau să subliniez este aspectul emoțional al fumatului, faptul că „o țigaretă mă relaxează, mă ajută să mă calmez, mai bine fumez două țigări decât să mă cert” și aici tot de un comportament învățat vorbim.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai eficiente strategii pentru renunțarea la fumat?

Cele pe care fiecare persoană în mod individual le consideră ca fiind eficiente pentru ea, la acest stadiu. Sunt tineri care îmi solicită să le recomand aplicații digitale și avem câteva gratuite (WHO quit tobacco app, I am sober). Organizația Mondială a Sănătății recomandă Vareniclina (Champix), terapia de înlocuire a nicotinei (NRT) pe o perioadă de 8-12 săptămâni (gumă, plasturi, spray-uri, inhalatoare, bupropiona și citizină) și trebuie să ținem seama de gestionarea adicției chimice. Alții preferă să citească anumite cărți precum cea celebră În sfarstit nefumător, metoda ușoară a lui Allen Carr, băieții preferă activitatea fizică intensă în momentul cravingului, alții, disciplinați, își scriu un program cu detalii de implementat. Personal, dincolo de metode și tehnici adjuvante, mă interesează să identificăm și să înțelegem mecanismele psiho-emoționale ale fumatului. Deseori o dependență nu vine singură.

Care considerați că sunt principalele bariere în calea celor care doresc să depășească adicțiile de care suferă?

Cea mai puternică barieră este neîncrederea și descurajarea după primele încercări de renunțare la fumat și credința „Eu nu pot să mă las de fumat, am încercat de multe ori”. Ei, tocmai fiind vorba de o dependență, efortul necesită susținere constantă, chiar și după câteva luni de abstinență. Lipsa suportului este o altă barieră concretizată tot prin neîncredere, scepticism sau atitudini de ironie („Ce bă, tu nu mai fumezi acum? Hai lasă-ne”). Personal apreciez foarte mult prietenii care țin foarte mult la un prieten care și-a propus să nu mai fumeze și îl susțin – nu îi oferă țigări, nu îl tratează cu ironii și, mai mult, îl consideră un model: ”Bravo ție, că ai reușit””. O altă barieră este convingerea larg răspândită că nu vorbim de o dependență, ci de un viciu, un termen cu care eu personal nu sunt prieten, ideea că ai nevoie doar de voință pentru a reuși. Complet fals.

Care este primul pas pe care o persoană fumătoare, care citește acest interviu, l-ar putea face, pentru a începe procesul de renunțare la tutun, în beneficiul sănătății sale?

Să stabilească momentul renunțării. Când întâlnesc persoane care doresc să renunțe la fumat, printre primele obiective psihoterapeutice, le propun în cadrul ședinței noastre „lasă-te acum de fumat, sunt aici să te sprijin”. Nu este doar o recomandare, un îndemn, o susținere, este totodată o tehnică prin care amândoi ne dăm seama cât de greu este să renunți la fumat și cât de gravă este dependența, pentru că 90% spun ”nu pot”, chiar dacă aruncă pachetul de țigări în coșul de gunoi din cabinet. Dacă este adolescent îi spun că cel mai bun lucru pe care îl poate face acum este să nu mai fumeze și să fie mândru de el când reușește acest obiectiv.

Ultima oră