cursa rățuștelor de pe cibin revine. 4.000 de jucării „se întrec” pentru o cauză nobilă

Pe 1 iunie, râul Cibin va fi din nou gazda uneia dintre cele mai simpatice și așteptate tradiții din Sibiu – Cursa cu Rățuște, ajunsă la ediția cu numărul opt. Evenimentul caritabil organizat de Rotaract Sibiu va începe la ora 12:00, de la Podul Neculce, lângă benzinăria Rompetrol.

Ca în fiecare an, sute de rățuște din cauciuc se vor întrece pe apă, într-o cursă plină de culoare, voie bună și fapte bune. Scopul evenimentului este sprijinirea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, iar fiecare rățușcă adoptată contribuie direct la această cauză nobilă.

La fel ca și anul trecut, 4000 de rățuște „se vor întrece” pe râul Cibin. „Te invităm să iei parte la un eveniment caritabil, distractiv și plin de culoare, unde fiecare rățușcă înscrisă în cursă ne ajută să facem valuri de bine împreună”, transmit organizatorii.

Cei care doresc să se implice pot adopta o rățușcă accesând site-ul Rotaract.

Ultima oră