un jucător de la fc hermannstadt, convocat la națională
Foto: FC Hermannstadt

Fundașul echipei FC Hermannstadt, Vahid Selimovic a fost convocat la naționala Luxemburgului, care va disputa jocuri amicale cu  Slovenia și Irlanda. 

Refăcut după accidentarea la umăr, luxemburghezul Vahid Selimovic (28 ani) a revenit pe teren pentru FC Hermannstadt în finalul sezonului, fiind titlular pentru sibieni și în finala Cupei României.

Astfel, jucătorul a fost chemat la naționala Luxemburgului pentru următoarea acțiune.  Luxemburg va disputa două meciuri de verificare pe teren propriu, cu Slovenia (6 iunie) și Irlanda (10 iunie).  Selimovic are 12 selecții la naționala luxemburgheză, pentru care a marcat un gol.

un jucător de la fc hermannstadt, convocat la națională
Foto: Robert Bîrsan

În acest sezon, Selimovic are 18 meciuri în Superliga pentru FC Hermannstadt și 4 jocuri în Cupă, totalizând 1611 minute pe teren. Fundașul central a ratat primele 10 etape ale sezonului după o accidentare suferită în cantonament și a lipsit încă 5 etape după problemele la umăr. De asemenea, a fost suspendat trei etape pentru cartonașul roșu încasat la jocul din sezonul regular cu Rapid, astfel că a bifat doar 18 jocuri de Superliga pentru sibieni.

Ultima oră