Este o reacție comună, de cele mai multe ori amuzantă, dar care rămâne, paradoxal, un mister pentru știință. De la Aristotel la Darwin, gâdilatul a intrigat gânditorii și cercetătorii. În ciuda aparentei sale simplități, gâdilatul — cunoscut științific drept “gargalesis” — este o enigmă pentru neuro cercetători.
De ce anumite zone sunt mai sensibile?
Unele zone ale corpului sunt mai sensibile la gâdilat, cum ar fi tălpile picioarelor sau axilele. Dar, surprinzător, acestea nu sunt cele mai bogate în receptori senzoriali. Potrivit unui articol publicat în El País, cercetătoarea Konstantina Kilteni, de la Institutul Donders pentru Cogniție și Comportament Cerebral din Olanda, susține că una dintre ipoteze este că aceste regiuni sunt mai vulnerabile într-o luptă corp la corp, iar sensibilitatea la gâdilat ar fi un mecanism evolutiv de supraviețuire. Totuși, această teorie nu explică de ce zone la fel de vulnerabile, precum brațele, nu sunt la fel de sensibile.
Râdem chiar dacă nu ne place
Râsul provocat de gâdilat este involuntar și, uneori, paradoxal. Un studiu citat în același articol din El País arată că doar o treime dintre oameni găsesc gâdilatul plăcut, un alt treilea grup fiind indiferent, iar restul declară că nu le place deloc. În ciuda acestui fapt, toți reacționează prin râs, ceea ce sugerează că este un reflex mai degrabă primitiv decât o expresie a bucuriei. Cercetătorii au identificat chiar diferențe acustice între râsul provocat de gâdilat și cel stârnit de umor, ceea ce indică procese neurologice distincte.
De ce nu ne putem gâdila singuri?
Aceasta este una dintre puținele certitudini: nu ne putem auto-gâdila. Explicația cel mai des acceptată este că creierul poate anticipa și inhiba senzațiile generate de propriile mișcări, pentru a economisi resurse. Factorul surpriză joacă un rol crucial, iar lipsa acestuia anulează reacția de gâdilat. Aceste concluzii sunt dezvoltate într-un articol publicat în revista Science Advances de către Kilteni și colegii săi, care analizează diferențele între senzațiile tactile autoinduse și cele externe.
Sensibilitatea diferă de la o persoană la alta
Fiecare persoană experimentează diferit gâdilatul. Diferențele pot fi influențate de factori genetici, fiziologici, psihologici și chiar sociali. Potrivit cercetătoarei Kilteni, este foarte dificil de stabilit o regulă științifică universală, deoarece percepțiile tactile sunt extrem de personale și pot fi influențate de numeroși factori, de la rigiditatea pielii până la starea emoțională.
Are gâdilatul vreo funcție evolutivă?
Ipotezele variază. Unii cercetători cred că gâdilatul a jucat un rol evolutiv, pregătind indivizii pentru confruntări fizice sau facilitând legăturile sociale prin joc și apropiere fizică. Alții consideră că este un fenomen accidental, un produs secundar al altor procese neurologice. Revista Science Advances analizează aceste teorii și subliniază lipsa unui consens științific clar, prezentând totodată cinci mari întrebări la care neurocercetarea încă nu are un răspuns.
Un fenomen universal și totuși personal
Gâdilatul rămâne o curiozitate care sfidează logica. O reacție universală, dar personală, un amestec de plăcere, disconfort și mister. Cu toate instrumentele moderne ale neuroștiinței, rămâne una dintre acele manifestări umane care încă scapă unei explicații complete.
