Președintele lui FC Hermannstadt, Daniel Niculae a făcut public că italianul Alessandro Murgia (28 ani) a anunțat clubul că își dorește o schimbare în carieră și va pleca în această vară de la Sibiu.
După doi ani petrecuți la Sibiu sub formă de împrumut de la SPAL, mijlocașul Alessandro Murgia a anunțat clubul FC Hermannstadt că îi dorește să plece. Conform presei centrale, italianul care a tras echipa sibiană după el în sezonul precedent ar putea semna cu U Cluj sau Dinamo. SPAL, echipă de Serie C din Italia i-a suportat în ultimele două sezoane circa două treimi din salariu, iar sibienii i-au achitat doar o treime din leafă.
CITEȘTE ȘI: Murgia ”hăituit” de o echipă care va juca în Cupele Europene. Sibiul are un mic ”as” în mânecă
”Murgia mai are un an de contract cu SPAL, a fost împrumutat de către italieni la Sibiu și îi expiră împrumutul, a avut foarte multe discuții cu el, chiar și acum la final, înainte să plece în vacanță. Ne-a transmis că vrea să facă un pas înainte, își dorește o schimbare, noi am încercat și vom încerca în continuare tot posibilul să îl ținem la Sibiu, dar va fi foarte dificil. A fost dispuși să facem sacrificii pentru el, este un jucător foarte bun, un băiat de caracater. Nu obligăm pe nimeni să rămână. Am fi dezamăgiți să semneze în România, se apropie de 30 de ani, poate își dorește o schimbare financiară în mult mai bine” a anunțat Daniel Niculae la Digi Sport.

Sibiul are o opțiune de a-l achiziționa definitiv pe Murgia de la SPAL, pentru 200.000 de euro, însă nu a accesat-o.
CITEȘTE ȘI: Performanța unică a unui jucător de la FC Hermannstadt. Este singurul din lot
Conducătorul clubului sibian a anunțat că FC Hermannstadt urmărește pentru eventuale transferuri mai mulți jucători, dintre care și români din campionatul intern. ”Sunt jucători foarte buni pe care îi urmărim, mulți și din campionatul intern, ne dorim să aducem și mulți jucători români. Sper că alături de colegii mei din conducerea clubului, cât și cu Măldă și staff-ul său, să luăm cele mai bune decizii, să alegem jucătorii potriviți cu care să facem performanță” a mai spus Daniel Niculae.
CITEȘTE ȘI: Un jucător de la FC Hermannstadt este curtat de Sepsi. ”Discuții există, e normal”
Alessandro Murgia a bifat cele mai multe minute dintre jucătorii lui FC Hermannstadt în sezonul trecut al Superligii. A jucat în 38 de partide de campionat, totalizând 3285 minute, perioadă în care a marcat 5 goluri și a dat 2 pase decisive. Crescut de Lazio, cu 71 de meciuri în Serie A și 12 în Europa League, Murgia a ajuns la Sibiu în vara lui 2023. Sandro a mai jucat în carieră la Lazio, Spal și Perugia. În 2017 a cucerit singurul său trofeu, Supercupa Italiei, mijlocașul a marcat chiar golul victoriei pentru Lazio în fața lui Juventus, 3-2.