Tânărul de 17 ani care a căzut de la înălțime în cariera de piatră din Porumbacu, în timp ce se afla într-o drumeție cu un grup de turiști, a decedat în cursul serii de luni, 26 mai, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Potrivit unui răspuns oficial transmis de conducerea unității medicale, starea adolescentului a fost critică încă de la internare, iar eforturile medicilor nu au fost suficiente pentru a-i salva viața. „Cu profund regret, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu anunță că, în ciuda tuturor eforturilor susținute depuse de echipele medicale, viața tânărului în vârstă de 17 ani, din localitatea Porumbacu de Jos, nu a mai putut fi salvată.
Pacientul a fost internat în stare critică în Secția ATI a spitalului nostru, în cursul gărzii 17 – 18.05.2025, după ce a suferit un politraumatism prin cădere de la înălțime cu un traumatism cranio – cerebral și facial sever.
La acel moment, tânărul era în comă profundă, areflexiv. S-a intervenit chirurgical în aceeași zi, fără ca starea sa generală sau funcția neurologică să fi fost ameliorate.
Pe perioada internării s-a menținut coma profundă și, în ciuda suportului ventilator și cardiovascular instituit, gravitatea leziunilor fiind incompatibilă cu supraviețuirea, decesul tânărului a survenit la data de 26.05.2025, în cursul serii.
Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente tragice și le transmitem sincere condoleanțe”,
a transmis Fotache Robert, managerul Spitalului Județean Sibiu.
Citește și: Turist căzut într-o carieră de piatră, din județul Sibiu. Este în stare gravă la spital