În cadrul ședinței Colegiului Prefectural, desfășurată marți, 27 mai, a fost ținut un moment de reculegere în memoria fostului șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, Alexandru Stănilă.
Reprezentanții instituțiilor publice din județ s-au ridicat în picioare și au păstrat câteva minute de tăcere, în semn de respect față de fostul lor coleg, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Atmosfera din sala de ședințe a fost una solemnă, marcând omagiul adus celui care a condus ani la rând ITM Sibiu.
La ședința de marți a fost prezent și noul director interimar al instituției, inspectorul-șef Alexander George Wolf.
Reamintim că, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu a decedat la vârstă de 38 de ani.