curs de prim ajutor pentru părinți în iunie la sibiu
Sursa: parintisalvatori.ro

Fundația „Părinți Salvatori” va organiza, în luna iunie, un curs de prim ajutor pentru părinți. Consiliul Județean Sibiu va pune la dispoziție, în mod gratuit, Biblioteca Județeană Astra. 

În România, rata de supraviețuire în caz de stop cardio-respirator este de doar 1,8%. Această realitate arată că peste 98% din cei aflați în stop cardio-respirator nu supraviețuiesc mai ales din cauza faptului că nu sunt cunoscute îndeajuns tehnicile de prim ajutor. Iar cei mai predispuși sunt copiii, care se pot îneca involuntar cu alimente sau diverse obiecte mici, în cele mai banale moduri. În situațiile în care se intervine imediat, rata de succes a resuscitării este situată între 60 și 80%. 

Fundația „Părinți Salvatori” organizează periodic cursuri de resuscitare în caz de stop cardio-respirator și dezobstrucție de căi respiratorii în caz de înec, iar luna viitoare va organiza un curs de prim ajutor, denumit „Suport Vital de Bază”, în municipiul Sibiu. Fundația a cerut acordul Consiliului Județean să folosească în mod gratuit Biblioteca Astra. De asemenea, cursurile pentru părinți vor fi și ele gratuite.

„Prin adresa înregistrată la registratura Consiliului Județean Sibiu sub nr. 13069/26.05.2025 reprezentanții Fundației și-au arătat disponibilitatea de a organiza și susține astfel de cursuri în mod absolut gratuit, pentru 50 de participanți în perioada 13-15 iunie 2025. Având în vedere necesitatea continuării campaniei #SolidariPentruSibiu demarată de Consiliul Județean Sibiu în timpul pandemiei, prin acțiuni de prevenire a urgențelor medicale, evitare a supra- solicitării sistemului medical și susținere a spitalelor, în special a celor din subordinea Consiliului Județean Sibiu, apreciem această inițiativă venind în sprijinul județului Sibiu”, spun reprezentanții CJ Sibiu.

Consilierii județeni își vor da acordul pentru încheierea unui parteneriat între CJ Sibiu, Biblioteca Astra și Fundația „Părinți Salvatori” în ședința ordinară programată pentru 29 mai. 

Ultima oră