filarmonica din sibiu, despre petiția semnată de mii de oameni: „o dezinformare grosolană, menită să manipuleze opinia publică”
foto: arhivă

Peste 6.000 de persoane au semnat o petiție denumită „Opriți desființarea Filarmonicii de Stat Sibiu”, inițiată în urma promovării unui proiect de hotărâre, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de joi, prin care se propune desființarea mai multor posturi din cadrul instituției de cultură. Reprezentanții Filarmonicii spun că petiția are un „caracter mincinos” și reprezintă o „dezinformare grosolană”. 

Nouă posturi de la Filarmonica de Stat din Sibiu ar urma să fie desființate, potrivit unui proiect de hotărâre înaintat consilierilor județeni în ședința de joi. Peste 6.500 de oameni au semnat o petiție astfel încât proiectul să fie retras de pe ordinea de zi, cerând Consiliului Județean să medieze conflictul dintre conducerea instituției de cultură și sindicaliști. 

Citește și: Petiție semnată de peste 4.500 de oameni: Posturi desființate de la Filarmonică 

Reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu au transmis, în urma apariției acestei petiții, că aceasta are un caracter mincinos, menit să dezinformeze opinia publică. 

„Petiția online cu titlul Opriți desființarea Filarmonicii de Stat Sibiu!, inițiată de doamna Oana Silișteanu, are un caracter mincinos. Orice persoană bine intenționată care consultă pe site-ul Consiliului Județean Sibiu proiectul de hotărâre privind reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu, aprobarea organigramei şi a statului de funcÅ£ii, aflat pe ordinea de zi a ședinței din 29 mai, va înțelege că nu este nicidecum vorba despre un proces de desființare a instituției. Apelul SAIFS care se propagă în mediul online, în aceste zile, cu mesaje patetice precum <<Salvați Filarmonica de Stat Sibiu>>, reprezintă încă o dezinformare grosolană, menită să manipuleze opinia publică și să pună presiune pe consilierii județeni înaintea votului. Nu în ultimul rând, această campanie încearcă să acopere faptele grave – șantajul, agresivitatea și privarea de libertate – comise recent de către o parte a sindicaliștilor”, transmis reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu într-un drept la replică remis redacției Ora de Sibiu.

Reprezentanții Filarmonicii atrag atenția că sindicatul artiștilor a distribuit petiția în grupuri de elevi pentru a spori impactul acțiunii. 

„Cu atât mai îngrijorător este că, pentru a spori impactul acestei acțiuni sindicale, SAIFS nu are scrupule pentru a folosi inclusiv copiii, petiția fiind distribuită pe grupuri de voluntari FITS și pe grupuri ale elevilor. Acest aspect încalcă legea flagrant și suntem convinși că autoritățile în drept vor lua atitudine. În plus, se ridică problema relevanței acestei petiții, dacă luăm în calcul că un mare număr de semnături aparțin minorilor și au fost obținute în mod ilegal. Solicităm instituțiilor compentente să acționeze pentru siguranța și integritatea morală a minorilor și să ia măsuri pentru sancționarea celor care se fac vinovați de încălcarea drepturilor minorilor. Datorită sprijinului constant și consistent de care ne bucurăm din partea Consiliului Județean, Filarmonica de Stat Sibiu nu doar că nu se îndreaptă spre desființare, ci se află într-o permanentă evoluție în ultimii cinci ani, așa cum publicul o vede și cum este consemnat în rapoartele de activitate sau chiar în cel mai recent film de prezentare: https://youtu.be/2iu8j2we8cA?si=F5VmYgsj2nXEsGGg. Dinamica întregii activități artistice, succesele instituționale, investițiile ample și performanța administrativă sunt dovada faptului că ne dorim cu toții un viitor care să sune bine”, au transmis reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu a anunțat, miercuri după-amiază, că va retrage de pe ordinea de zi proiectul privind reorganizarea Filarmonicii. (DETALII AICI)

Ultima oră