Joi, 29 mai 2025, la Teatrul NaÈional „Radu Stanca” din Sibiu, s-a desfÄÈurat a doua conferinÈÄ de presÄ dedicatÄ ediÈiei 2025 a Festivalului InternaÈional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Evenimentul a fost gÄzduit de Constantin Chiriac, PreÈedintele FITS Èi Directorul General al TNRS, care a prezentat cele mai recente informaÈii legate de ediÈia din acest an a festivalului, precum Èi detalii despre seria de evenimente speciale ce vor completa programul acestei ediÈii.
FITS are loc la Sibiu, în perioada 20 iunie – 29 iunie, iar tema acestei ediÈii – a 32-a – este MULÈUMESC.
Constantin Chiriac a prezentat cele mai importante evenimente speciale din cadrul festivalului Èi le-a adresat mulÈumiri partenerilor Èi tuturor instituÈiilor implicate, subliniind cÄ, fÄrÄ sprijinul acestora, o ediÈie de o asemenea amploare nu ar fi fost posibilÄ.
“Este o ediÅ£ie care ne-a pus la încercare toate abilitÄÅ£ile pe care le-am dobândit de-a lungul celor 32 de ani Åi pe care, iatÄ, reuÅim sÄ o propunem publicului din Sibiu Åi din întreaga lume, cu nu mai puÅ£in de 841 de evenimente. Este o ediÅ£ie extraordinarÄ, cu nume uriaÅe precum Bill Murray, Kathleen Turner sau laureatul premiului Nobel Wole Soyinka, sunt niÅte nume pe care ne strÄduim de foarte mulÅ£i ani sÄ le aducem la Sibiu.” a declarat PreÅedintele FITS, Constantin Chiriac.
Pe parcursul evenimentului, jurnaliÅtii prezenÅ£i în salÄ Åi publicul care a urmÄrit conferinÅ£a online, pe Facebook Åi YouTube, au putut asculta mesajele transmise de Primarul Municipiului Sibiu, Ministrul EducaÈiei Èi CercetÄrii, Ministrul Afacerilor Externe, PreÈedinta Consiliului JudeÈean Sibiu, PreÈedintele Institutului Cultural Român, precum Èi reprezentanÈi ai corpului diplomatic, între care Ambasadorul Israelului, Ambasadorul Germaniei, Ambasadorul Marii Britanii Èi Irlandei de Nord, Ambasadoarea Norvegiei, Ambasadorul Spaniei, Ambasadorul Japoniei, Ambasadorul ElveÈiei, Ambasadorul FranÈei, Ambasadorul Poloniei, Ambasadorul Braziliei, Ambasadoarea Regatului ÈÄrilor de Jos Èi Ambasadorul Republicii Populare Chineze. De asemenea, au transmis mesaje Èi AtaÈatul cultural al Ambasadei SUA în România, precum Èi PreÈedinta ConferinÈei Generale UNESCO Åi Ambasadorul României la UNESCO.
Tot în cadrul conferinÅ£ei a fost anunÅ£atÄ suplimentarea numÄrului de bilete pentru o serie de spectacole. Biletele vor fi disponibile începând de vineri, 30 mai, ora 12:00. Spectacolele pentru care vor fi disponibile noi bilete sunt: Iona în regia lui Silviu PurcÄrete (o reprezentaÅ£ie suplimentarÄ pe 26 iunie, orele 15.00); Concertul de deschidere FITS, cu Alexandru Tomescu; Viitor pentru?!, O istorie a omenirii, MorÈii nu mai mÄnâncÄ iaurt, Moarte la teatrul de revistÄ, Povestea prinÈesei deocheate, Nunta însângeratÄ, GrÄdina de sticlÄ, Vizionara, Violoncelul, E doar sfârÈitul lumii, Lungul drum al zilei cÄtre noapte, AscultÄ-mÄ, cu C. Turner, FrumuseÈe purÄ, Lovitura de graÈie, 11 luptÄtori, Flamenco fusion, TrÄiascÄ flamenco!, Electra Åi Casa Bernardei Alba.
Printre noutÄÅ£ile din acest an se numÄrÄ o secÅ£iune de film realizatÄ în parteneriat cu American Independent Film Festival, în cadrul cÄreia vor fi proiectate câte douÄ filme reprezentative din cariera actorilor Kathleen Turner Èi Bill Murray, iar reputaÈii critici de film Fionnuala Halligan Èi Peter Bradshaw vor fi prezenÈi la Sibiu pentru a le introduce Èi pentru a dialoga cu publicul despre viaÈa Èi parcursul profesional al celor doi actori.
În plus, la Bursa InternaÅ£ionalÄ de Spectacole de la Sibiu vor participa regizorul Cristian Mungiu Èi invitaÈi de marcÄ din industria cinematograficÄ, precum Roeg Sutherland (CAA) sau David Flynn (Paramount Pictures).
Constantin Chiriac a vorbit Åi despre celelalte secÈiuni al cÄror program este disponibil începând de astÄzi pe site-ul Festivalului (sibfest.ro): Spectacole-lecturÄ, ConferinÈe de presÄ Èi ConferinÈe speciale, ExpoziÈii, Platforma de Arte Vizuale (PAV), Therme Forum, LansÄri de carte, Èi la care publicul este aÈteptat cu drag.
PânÄ în acest moment, FITS are 841 de evenimente incluse în program Èi aÈteaptÄ peste 5000 de artiÅti din 82 de ÈÄri.
AplicaÈia FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediÅ£iei din acest an Åi permite personalizarea programului Åi multe alte facilitÄÈi. AplicaÅ£ia FITS poate fi descÄrcatÄ gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât Èi în AppStore, pentru iOS.
Vom reveni cu detalii despre fiecare secÅ£iune specialÄ din cadrul FITS în comunicatele urmÄtoare.