Reținut după ce a fost prins conducând băut și fără permis, de două ori.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Biertan, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, fiind cercetat penal pentru mai multe infracțiuni rutiere.
Potrivit anchetei, acesta a fost surprins conducând un autoturism fără permis de conducere în două rânduri, în datele de 22 martie și 27 mai, pe raza localităților Copșa Mare și Biertan. Mai mult, la cea mai recentă abatere, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, cu propunerea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.