a patra apariție a ursului în guşteriţa. “victime”, stupii unui locuitor din zonă / video

Situația devine tot mai îngrijorătoare în cartierul Gușterița din Sibiu, după ce puiul de urs care a fost văzut de trei ori în ultimele zile, a reapărut şi pe 28 mai 2025. De această dată, animalul a fost surprins urcând mai sus față de locul în care fusese văzut ultima oară și a intrat pe proprietatea unei familii din zonă.

video
play-rounded-fill

„S-a întâmplat pe 28 mai, în zona Gușterița, la o distanță mică de locul în care fusese observat cu o zi înainte. Ursul a pătruns pe proprietatea familiei mele, unde se află o stupină. Din păcate, unul dintre stupi a fost răsturnat. Din fericire, nimeni nu se afla acolo în acel moment – reședința este în altă parte, iar terenul este folosit doar pentru stupi. Nu am făcut sesizare la ISU”, a declarat localnicul care deține terenul.

a patra apariție a ursului în guşteriţa. “victime”, stupii unui locuitor din zonă / video

Această nouă apariție vine la doar o zi după sesizarea din 27 mai, când un alt locuitor din Gușterița relata că ursul fusese văzut în timp ce soția și copilul său se întorceau de la adăpostul de câini. Autoritățile fuseseră alertate atunci, însă nu s-au înregistrat incidente.

Citeşte şi- Ursul din Gușterița a apărut din nou. Locuitorii din zonă se tem: „Ne e frică să mai ieșim din case”

Reamintim că ursul fusese semnalat anterior pe 21 mai, în apropierea șantierului parcului de distracții Gusterland, iar apoi din nou pe 26 mai, în zona străzii Ceaikovski, lângă cimitir și terenul de fotbal. De fiecare dată, martorii au spus că animalul nu a avut un comportament agresiv, dar frecvența aparițiilor a generat îngrijorare în comunitate.

„De câteva săptămâni avem probleme cu urșii prin cartier și în zona fermelor de animale. Nu mai rezistăm, ne e frică și să mai ieșim din case”, a spus Robi, un alt localnic.

Ultima oră