psd sibiu a cerut poprire pe indemnizațiile consilierilor locali la cârța. oamenii s-au revoltat: „ni se rupe de ei” / video
Captură Ședință Consiliul Local Cârța

Biroului Permanent al Organizației Județene a Partidului Social Democrat (PSD) Sibiu a hotărât ca, în fiecare lună, aleșilor locali ai PSD din Cârța să li se rețină din indemnizația de consilieri cotizația de membru de partid. Consilierii n-au fost de acord cu decizia, ba chiar au făcut o serie de afirmații, atacând conducerea centrală a partidului. 

În ședința de Consiliu Local a comunei Cârța din 27 mai a fost circ, iar cel mai vocal dintre aleșii locali a fost consilierul Cristin Magheru de la PSD. El a luat cuvântul la aproape toate punctele de pe ordinea de zi, iar spre finalul întâlnirii a avut și o reacție acidă la adresa conducerii partidului din care face parte. 

video
play-rounded-fill

Aleșii locali social-democrați au fost informați că, potrivit unei hotărâri a Biroului Permanent al Organizației Județene PSD Sibiu, trebuie să își dea acordul să li se rețină lunar din indemnizația de consilier local suma de 30 de lei, reprezentând cotizația la partid. Cristin Magheru s-a arătat împotriva acestei hotărâri, spunând că „i se rupe” de PSD. 

„Nu sunt de acord! (…) cu PSD-ul tău! Mi se rupe de ei! Mi se rupe de Grindeanu, de toate gunoaiele sociale. Transmite-le, pune pe Facebook! Bă, Grindene, du-te acasă și lasă-ne în pace! Deci lasă-ne, că suntem sătui, du-te acasă! Spune-le că nu vrem să semnăm și să se ducă Grindeanu acasă. Așa au votat consilierii PSD să se ducă Grindeanu acasă! Hai, du-te, dacă aveți sânge în instalație. De aia vă calcă în picioare toți, bă, și râde de voi, că sunteți slugi”, a spus consilierul Cristin Magheru în ședința de consiliu local din 27 mai. 

Cristin Magheru a candidat, la alegerile din anul 2020, pentru funcția de primar al comunei Cârța. El a pierdut la o diferență de doar 6 voturi în fața contracandidatului lui de la PNL. De asemenea, a candidat pe listele PSD pentru funcția de primar și la alegerile locale de anul trecut, pierzând și de această dată.

În Consiliul Local al comunei Cârța, în mandatul actual, PSD are patru reprezentanți: Cristin Magheru, Lidia Kiss, Ioan Ciprian Sădeanu și Ana Ioana Cilibiu. 

Ultima oră